Campania electorală începe vineri, la ora 0.00

Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe vineri, aspiranţii la fotoliile de parlamentar trebuind, pentru prima dată, nu doar să candideze în colegii uninominale, ci şi să plătească pentru a participa la emisiunile de promovare electorală organizate de posturile TV şi radio private.

29 afișări
Imaginea articolului Campania electorală începe vineri, la ora 0.00

Campania electorală începe vineri, la ora 0.00

Potrivit BEC, campania începe vineri la ora 0.00 şi se va încheia în 29 noiembrie, la ora 7.00.

Alegerile se vor desfăşura în 43 de circumscripţii, incluzând cele 41 de judeţe, Municipiul Bucureşti şi circumscripţia pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care cuprind 315 colegii pentru Camera Deputaţilor şi 137 pentru Senat.

În cazul românilor din străinătate, sunt 4 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi două pentru Senat.

Conform situaţiei centralizate a candidaturilor afişată pe site-ul BEC, la nivel naţional, s-au înregistrat 2965 de candidaturi, dintre care 2070 pentru Camera Deputaţilor şi 895 pentru Senat.

Campania electorală în audiovizual se va desfăşura non-stop, în perioada 31 octombrie, ora 00:00 - 29 noiembrie, ora 7:00, o noutate faţă de precedentele alegeri fiind faptul că posturile de radio şi televiziune au voie să difuzeze emisiuni electorale în zilele de sâmbătă şi duminică.

Reflectarea campaniei electorale pe posturile de radio şi televiziune va trebui să respecte Decizia CNA privind principiile şi regulile de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.

Decizia prevede că, pentru prima dată, campania electorală în audiovizual se va desfăşura "pe bani", candidaţii la Parlamentul României trebuind să plătească pentru a participa la emisiunile de promovare electorală, organizate de posturile tv şi radio private. Acest fapt rezultă din modificarea Legii nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Pe de altă parte, reflectarea campaniei electorale la posturile publice de radio şi televiziune va fi gratuită, potrivit Deciziei CNA.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici