Casa Albă: Joe Biden nu va face comentarii pe tema procesului din Senat în cazul lui Donald Trump

  • Preşedinţia SUA: Joe Biden nu va face comentarii pe tema procesului din Senat în cazul lui Donald Trump
  • Casa Albă: "Joe Biden este preşedintele SUA, nu este analist politic"
  • Procesul lui Donald Trump, acuzat de "instigare la insurecţie", a început în Senatul SUA
263 afișări
Imaginea articolului Casa Albă: Joe Biden nu va face comentarii pe tema procesului din Senat în cazul lui Donald Trump

Sursa foto: profimedia

Preşedintele SUA, Joseph Biden, nu intenţionează să facă vreun comentariu pe tema procesului din Senat care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, acuzat de "instigare la insurecţie", anunţă Casa Albă, potrivit publicaţiei The Hill.

"Joe Biden este preşedintele SUA, nu este analist politic. Nu va exprima opinii privind argumentaţia din proces, nu urmăreşte procesul, este vorba de o procedură a Senatului", a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei Statelor Unite.

"În mod clar, este vorba de un eveniment important pentru ţară, nu neagă nimeni acest lucru. Dar atenţia noastră, atenţia preşedintelui se concentrează pe oferirea de locuri de muncă, pe aducerea sub control a pandemiei, iar aceste lucruri înseamnă că nu vom analiza toate chestiunile referitoare la procedura din Senat, nu considerăm că este necesar să facem acest lucru şi nu este rolul nostru", a subliniat Jen Psaki.

Joseph Biden se va întâlni marţi seară că lideri ai asociaţiilor oamenilor de afaceri, pentru a discuta despre detaliile planului de asistenţă financiară în valoare de 1.900 de miliarde de dolari.

Procesul care îl vizează pe fostul preşedinte american Donald Trump, inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru "instigare la insurecţie", a început marţi în Senatul SUA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici