CC: Modificările la Legea privind statutul magistraţilor, neconstituţionale

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că modificările la Legea CSM privind numirile în funcţii a procurorilor şefi sunt neconstituţionale.

44 afișări
Imaginea articolului CC: Modificările la Legea privind statutul magistraţilor, neconstituţionale

CC: Modificările la Legea privind statutul magistraţilor, neconstituţionale (Imagine: Mediafax Foto)

Curtea a examinat, în şedinţa de miercuri, sesizarea asupra neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea articolului 54 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, sesizare înaintată de 59 de deputaţi, în cadrul controlului anterior promulgării legii, potrivit prevederilor Constituţiei, se arată într-un comunicat al CC.

"Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că legea este neconstituţională, întrucât varianta adoptată de Senat (în calitate de Cameră decizională) a fost dată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, în sensul nerespectării principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de articolul 61 aliniatul (2) din Legea fundamentală", se arată în comunicatul CC.

Potrivit articolului 61, alineatul 2 din Constituţie, Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.

Într-o decizie a Curţii Constituţionale, dată în 22 aprilie, care se referea la sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, judecătorii constituţionali au amendat nerespectarea principiului bicameralismului, reclamat de PDL şi în cazul modificării procedurii de numire a procurorilor şefi.

Curtea Constituţională a constatat atunci că "dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral".

Aşadar, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră, susţinea CC.

"Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului, în cauză, art.16 în forma introdusă de Camera Deputaţilor ar fi trebuit dezbătut pentru prima dată, potrivit art.75 din Constituţie, în şedinţa Senatului, pe calea unei iniţiative legislative, şi apoi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională", explicau judecătorii constituţionali în Decizia 472 din 22 aprilie.

Miercuri, Curtea Constituţională a luat în discuţie legea care modifică procedura de numire în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), respectiv procedura de revocare din aceste funcţii de conducere.

Senatul a aprobat, în 16 septembrie, modificarea Legii 303/2004, prin care procurorii şefi ai DNA, DIICOT şi PICCJ, precum şi adjuncţii lor, nu mai sunt numiţi de preşedintele ţării, ci de plenul CSM, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul secţiei de procurori a CSM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici