Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea

Premierul Dacian Cioloş, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, au discutat luni dimineaţa, la Guvern, despre varianta care va fi aleasă în ceea ce priveşte salarizarea bugetarilor, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă urmează să fie prezentat partenerilor sociali.

2376 afișări
Imaginea articolului Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea

Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea

"Sunt trei variante luate în discuţie şi s-a discutat care va fi forma aleasă de premier şi miniştri de resort pentru proiectul de ordonanţă de urgenţă. Decizia va fi prezentată luni după-amiază partenerilor sociali, iar marţi va fi prezentată în mod public", au declarat surse oficiale.

Potrivit acestora, dacă nu vor apărea probleme deosebite în dialogul cu sindicatele, proiectul de ordonanţă de urgenţă va fi supus pentru aprobare Guvernului în următoarea şedinţă.

Ordonanţa de urgenţă care va reglementa sistemul salariilor bugetarilor va fi pusă în dezbatere publică la 15 mai, iar noua abordare se va concentra pe salariile de bază, nu pe sporuri şi indemnizaţii, anunţa ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, la finalul lunii aprilie.

Ministrul a explicat că ordonanţa trebuie să aibă la bază principiul solidarităţii şi principiul neutralităţii între familiile ocupaţionale şi că noua abordare se va concentra pe salariile de bază şi nu pe sporuri şi indemnizaţii. Propunerea principială a Guvernului, în accepţiunea ministrului Muncii, este decomprimarea bazei de salarizare "în sus", în limita resurselor bugetare existente, care să permită o minimă reglare a piramidei salariale.

Dragoş Pîslaru a preluat portofoliul Muncii după ce Ana Costea a demisionat pe fondul conflictului cu sindicatele generat de proiectul de ordonanţă privind salarizarea bugetarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici