Comisia de buget a Senatului aprobă OUG care alocă bani pentru avionul demnitarilor

Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, miercuri, raport favorabil la ordonanţa prin care Guvernul a autorizat MApN să încheie, în anul 2013, un contract de leasing pentru achiziţionarea unei aeronave destinate exclusiv zborurilor speciale, respectiv transportului demnitarilor.

179 afișări
Imaginea articolului Comisia de buget a Senatului aprobă OUG care alocă bani pentru avionul demnitarilor

Comisia de buget a Senatului aprobă OUG care alocă bani pentru avionul demnitarilor (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare a fost adoptată de Executiv în data de 27 august şi va fi dezbătură de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Anterior deciziei din Comisia pentru buget, proiectul de act normativ a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru apărare.

Potrivit reglementărilor în vigoare, zborurile speciale sunt zborurile ce se execută cu aeronave care au la bord Preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul, viceprim-ministrul, miniştri sau omologii străini ai acestora aflaţi în vizită în România.

În ordonanţă se mai prevede că plata sumelor datorate conform contractului de leasing, cheltuielile aferente organizării, pregătirii şi executării zborurilor speciale, precum şi cele aferente activităţilor de întreţinere, menţinere în stare de aeronavigabilitate a aeronavei se asigură din bugetul aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Iniţiatorul menţionează în expunerea de motive că, în prezent, zborurile speciale se asigură cu aeronave ale unor instituţii publice sau companii aeriene, "ceea ce presupune costuri ridicate generate de activităţile de întreţinere şi menţinerea în stare de aeronavigabilitate a aeronavelor".

CSAT a discutat, marţi, despre avionul pentru zborurile înalţilor demnitari, dar nu a luat o decizie, urmând ca subiectul să mai fie abordat.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, în cadrul şedinţei, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au dezbătut tematica referitoare la constituirea, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, a capabilităţii aeriene pentru executarea zborurilor speciale şi au decis să amâne luare unei decizii în acest sens.

În luna august, Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă achiziţionarea unei aeronave pentru înalţi demnitari, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), precizând, recent, pentru MEDIAFAX, că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.

La data adoptării ordonanţei, premierul Victor Ponta declara că Guvernul şi-a propus să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi miniştri.

Ponta preciza că România este singura ţară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriată o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta susţine că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici