Potrivit unui anunţ oficial postat de Parlamentul European, membrii Comisiei LIBE vor avea, luni seară, la Strasbourg, o „şedinţă extraordinară” în care va avea loc un „schimb de opinii” între membrii comisiei şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre „situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei”.
La dezbaterea despre România au fost incluse, ca puncte de referinţă, două rapoarte, potrivit agendei oficiale a comisiei LIBE.
Astfel, dezbaterile din comisia LIBE se vor fundamenta, pe de-o parte, pe Raportul Comisiei Europene din data de 15 noiembrie 2017 privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV).
Citeşte şi: Prim-vicepreşedintele CE a criticat modificarea legilor Justiţiei şi a vorbit şi despre demiterea şefului DNA/ Timmermans: Nu vom ezita să aducem în faţa instanţei guvernul român
Al doilea punct de referinţă din Comisia LIBE, la dezbaterea despre România, va fi Opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia, din 13 iulie 2018, cu privire la modificarea în Parlament a legilor justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind CSM.
Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Parlamentul European amânat, pentru prima săptămână a lunii noiembrie, adoptarea Rezoluţiei privind statul de drept în România.
„Da, s-a luat decizia. Dar rezoluţia va fi făcută în comisia LIBE, comisia de drepturi şi libertăţi. Sunt mai multe şedinţe ale Comisiei LIBE. Prima este luni după-amiază, dar este întâlnirea cu prezenţa lui Frans Timmermans (prim-vicepreşedintele Comisiei Europene – n.r.)”, a afirmat eurodeputatul ALDE, Norica Nicolai, joi pentru MEDIAFAX.
Întrebată de MEDIAFAX ce impact are asupra României adoptarea acestei rezoluţii, Nicolai a răspuns: „Este un document politic. Nu are niciun impact. Poate să conţină evaluarea asupra situaţiei statului de drept şi eventuale recomandări făcute României”.
Pe 3 octombrie va avea loc în plenul Parlamentul European o dezbatere pe marginea protestelor violente din 10 august şi a statutului de drept în România, discuţie la care cutuma europeană prevede invitarea premierului ţării respective, în acest caz Viorica Dăncilă.
Surse europene au precizat pentru MEDIAFAX că în a doua săptămână a lunii octombrie, preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs despre viitorul Uniunii Europene, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg e programat Iohannis să susţină un discurs. Acesta este şi motivul deciziei PE de a amâna adoptarea rezoluţiei, au adăugat sursele citate.
Premierul Viorica Dăncilă a efectuat, marţi şi miercuri, o vizită la Bruxelles unde s-a întâlnit şi a discutat cu liderii grupurilor partidelor politice din Parlamentul European Şeful Executivului a participat, miercuri la Bruxelles, la reuniunea grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, premierul discutând cu aceştia despre protestele din 10 august şi reforma în domeniul justiţiei în România, potrivit Guvernului.
Citeşte şi: Zidul Parlamentului, greu de DEMOLAT: Principalele bariere în calea unui plan RIDICAT în fiecare mandat | FOTO
Citeşte şi: Băsescu în contradicţie cu declaraţiile critice la adresa României ale liderului PPE: Sper să nu devină preşedintele CE
Citeşte şi: REFERENDUM familie. Băsescu anunţă cum va vota: În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti
Citeşte şi: Premierul Dăncilă propune o femeie să preia interimar ministerul Educaţiei, după demisia intempestivă a lui Valentin Popa
Citeşte şi: Scandalul din România se mută în Parlamentul European. Eurodeputatul care a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă ATACĂ dur PPE pentru investigaţia pornită