Comisiile reunite ale Parlamentului au votat revocarea şefului ASF. Negriţoiu ameninţă cu justiţia/ Mihai Tudose (PSD): Acesta nu merită salarii compensatorii

Comisiile reunite de buget şi politică economică ale Parlamentului au votat luni revocarea şefului ASF, Mişu Negriţoiu, acesta adresându-le parlamentarilor o scrisoare în care a ameninţat că va contesta în instanţă o eventuală decizie de revocare. Comisiile parlamentare au fost convocate, luni, pentru audierea şefului ASF, Mişu Negriţoiu, pe tema tarifelor la poliţele RCA.

3160 afişări
Imaginea articolului Comisiile reunite ale Parlamentului au votat revocarea şefului ASF. Negriţoiu ameninţă cu justiţia/ Mihai Tudose (PSD): Acesta nu merită salarii compensatorii

Comisiile reunite ale Parlamentului au votat revocarea şefului ASF. Negriţoiu ameninţă cu justiţia

Preşedintele ASF a refuzat însă să participe la şedinţă, trimiţându-le parlamentarilor o scrisoare în care a susţinut că limitele controlului exercitat de Parlament în ceea ce priveşte numirea şi revocarea conducerii ASF sunt ''expres şi fără echivoc limitate''.

''Pe cale de consecinţă, revocarea unui membru al conducerii ASF nu este legal posibilă atâta timp cât acesta continuă să îndeplinească criteriile care au stat la baza numirii sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii şi, deci, lovită de nulitate, urmând să fie desfiinţată ca atare de instanţele şi autorităţile competente. Dorim să învederăm, pe această cale, că faţă de orice iniţiativă din categoria celor amintite, ASF va înţelege să-şi apere reputaţia şi independenţa şi va acţiona corespunzător în acest sens, în vederea asigurării respectării prevederilor legii. În ceea ce îl priveşte pe subsemnatul, vă asigur că nu doresc să mă cramponez de vreo funcţie şi nici nu urmăresc obiective personale, motiv pentru care resping cu fermitate orice insinuări care au fost făcute în acest sens de unii membri ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului'', afirmă Negriţoiu în scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

Propunerea de revocare a fost votată cu majoritate covârşitoare, fiind înregistrată o singura a abţinere, a deputatului minorităţilor Aurel Vainer. Deputatul PNL Constantin Dascălu nu şi-a exprimat votul.

Comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor au aprobat revocarea lui Mişu Negriţoiu din fruntea ASF, după ce, săptămâna trecută, Comisia pentru politică economică a Camerei Deputaţilor a demarat procedura de revocare a acestuia. Raportul adoptat de membrii comisiei urmează să ajungă, cel mai probabil, săptămâna viitoare la vot în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La finalul şedinţei de săptămâna trecută, Mihai Tudose anunţa că vor fi convocate comisia reunită, comisia de Politică Economică şi comisia de Buget-Finanţe, care vor întocmi un raport comun, ce va fi ulterior prezentat în plen, acolo unde se va cere din nou demisia preşedintelui ASF, precizând că această procedură nu ar trebui să dureze mai mult de două săptămâni.

Membrii comisiei i-au cerut demisia lui Negriţoiu în contextul nemulţumirilor invocate cu privire la noile tarife la poliţele RCA.

"S-a ajuns astăzi ca toată lumea să fie nemulţumită: clienţii, firmele de asigurări, doar dumneavoastră sunteţi mulţumit se pare de ceea ce se întâmplă în domeniul asigurărilor. Nu se mai poate aşa (...) La orice măsură pe care aţi luat-o, delay-uri (...) În timp ce gândeaţi, studiaţi de ani de zile această problemă, în continuare sunt nişte oameni care aşteaptă cu maşinile în service să le poată lua de acolo (...) Dacă dvs. consideraţi că aţi făcut tot ce aţi putut în domeniu, în consens cu colegii vă spun că nu e suficient. Poate vine cineva care poate mai mult şi mult mai repede. Această OUG e un dezastru. Nu faceţi decât să astupaţi o groapă, făcând alta mai mare", declara, în timpul şedinţei, Mihai Tudose.

Totodată, un alt membru al comisiei i-a transmis lui Mişu Negriţoiu că ar trebui să-şi depună demisia de onoare.

"Niciodată nu am ajuns în astfel de situaţie, să fim nevoiţi să cerem demisia preşedintelui ASF. Colegial, amical, v-aş sfătui...daţi-vă demisia de onoare şi nu vă lăsaţi în această situaţie foarte grea de a fi demis de Parlament. Cred eu că e mai bine să vă daţi demisia", afirma, la rândul său, deputatul minorităţilor, Aurel Vainer.

În schimb, în faţa criticilor aduse, Mişu Negriţoiu a declarat că, în România, nu e o nicio criză a asigurărilor, ba chiar la nivel extern este considerată o "poveste de succes". El a părăsit şedinţa comisiei, fără a preciza dacă îşi va da sau nu demisia.

De altfel, transportatorii i-au cerut în repetate rânduri demisia lui Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, fiind nemulţumiţi de nivelul tarifului RCA.

Ministerul de Finanţe a publicat tarifele maximale la RCA

Săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de Hotărâre de Guvern care fixează preţurile maxime pentru poliţele asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), stabilite de către ASF în urma consultărilor cu asociaţiile transportatorilor şi cu societăţile de asigurări, proiectul fiind avizat de Consiliul Concurenţei. Guvernul a aprobat, recent, la presiunile patronatelor din transporturi, o Ordonanţă de Urgenţă care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF, potrivit Mediafax.

Astfel, la autoturisme, prima maximă variază între 547 lei şi 3.087 lei în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii şi vârsta şoferului, iar la autovehicule pentru transport de marfă prima este între 749 lei şi 2.979 lei, la persoane fizice. La persoane juridice, prima maximă la autoturisme este cuprinsă între 885 lei şi 1.285 lei, iar la autovehicule de marfă între 943 lei şi 7.534 lei.

Reamintim că ASF a aprobat, pe 17 octombrie, raportul de determinare a preţurilor maxime privind poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

Noile tarife nu au fost, însă, agreate de reprezentanţii service-urilor auto care susţin că în timp ce tarifele au scăzut cu 40% pentru transportatori, au crescut cu 31% pentru persoanele fizice faţă de luna septembrie. Preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean, a declarat, pentru Gândul, că "aceste costuri ar fi trebuit reduse undeva între 25 şi 30 de procente pentru toate aceste categorii" în condiţiile în care comisionul brokerilor a scăzut peste jumătate, daunele au scăzut oficial cu 3%, iar ASF a dat un ordin prin care firmele de asigurări nu mai sunt obligate să aibă reprezentanţă în fiecare reşedinţă de judeţ a ţării, ceea ce se traduce într-o diminuare semnificativă a costurilor de administrare a asiguratorilor.

La rândul lor, transportatorii reclamă faptul că tariful stabilit la ultima negociere nu este cel care a fost discutat la Guvern, pe 14 septembrie, şi anume 6.200 de lei.  În plus, aceştia anunţă că vor ieşi din nou în stradă, pe 2 noiembrie, şi că vor protesta în faţa Guvernului, mişcare la care se vor ralia 6-7000 de autovehicule (taxi, autobuze, microbuze, autocare), precum s-a întâmplat la protestul din 17 decembrie 2015.

Tudose: Negriţoiu nu merită salarii compensatorii. Plen reunit, probabil săptămâna viitoare

Preşedintele Comisiei pentru politică economică, deputatul PSD Mihai Tudose, a declarat luni că plenul reunit al Parlamentului va vota cel mai probabil săptămâna viitoare propunerea de revocare a şefului ASF, Mişu Negriţoiu.

''După acest vot, cele patru comisii fac raport comun şi se înaintează către Birourile Permanente şi urmează convocare unei şedinţe comune, Senat şi Camera Deputaţilor, probabil săptămâna viitoare. Este primul pas pentru revocare din funcţie (a preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu.n.r.) cum am promis săptămâna trecută'', a declarat preşedintele Comisiei pentru politică economică, deputatul PSD Mihai Tudose, la finalul şedinţei comisiilor reunite care au votat revocarea lui Mişu Negriţoiu.

Solicitat să comenteze argumentele aduse de preşedintele ASF în scrisoarea transmisă comisiilor reunite, Tudose a afirmat că acestea ''sunt pe principiul «eu nu mă las dus, îmi place acolo şi cu asta basta»''.

''Nu există nici un temei legal care să îl facă pe domnia sa de neclintit, etern, veşnic'', a mai spus deputatul PSD.

El a subliniat că deputaţii propun revocarea lui Mişu Negriţoiu din motive care îi sunt imputabile, prin urmare acesta nu ar trebui să primească salarii compensatorii.

''Eu din câte ştiu funcţionează încă acea impozitare suplimentară cu 85% în domeniu, dar şi dacă le-ar lua - cu toate că le ia nemeritat - şi aici este o altă interpretare - salariile sunt un drept pe care cel în cauză îl primeşte dacă este de dat afară din motive neimputabile lui. Noi tocmai propunem eliminarea din funcţie din motive imputabile lui. Prostul management este un motiv imputabil şi atunci s-ar putea să nu le primească'', a explicat Mihai Tudose cu privire la salariile compensatorii pe care preşedintele ASF ar urma să le primească potrivit contractului de muncă.

Cât priveşte acest subiect, deputatul PNL Andreea Paul a susţinut că Mişu Negriţoiu refuză să îşi dea demisia pentru că vrea salariile compensatorii care s-ar ridica la suma de peste 100.000 de euro.

''Cer transparentizarea contractului colectiv de muncă al ASF, a contractului de mandat al preşedintelui ASF şi a Regulamentului de funcţionarea a ASF. Fac acest lucru pentru că reprezentanţii departamentului de comunicare cu presa al ASF au declarat fals în spaţiul public că nu este adevărat ceea ce am deconspirat eu săptămâna trecută şi anume: în contractul colectiv de muncă, la articolului 35 se prevăd 8 salarii compensatorii, ca şi cost al plecării unui salariat al ASF, inclusiv al preşedintelui ASF, în condiţiile plecării mai devreme decât se închide mandatul său. Salariul lunar al preşedintelui ASF se ridică la circa 13.000 de euro, opt salarii compensatorii înseamnă 104.000 de euro. Acesta este cred eu şi motivul principal pentru care preşedintele ASF refuză să îşi dea demisia şi refuză procedura parlamentară pentru demitere'', a declarat Andreea Paul.

Comisiile reunite de buget şi politică economică ale Parlamentului au votat luni revocarea şefului ASF, Mişu Negriţoiu, acesta adresându-le parlamentarilor o scrisoare în care a ameninţat că va contesta în instanţă o eventuală decizie de revocare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici