Costuri de 100 milioane lei pentru misiunea României în Irak

Cheltuielile în lei şi în valută determinate de finalizarea procesului de pregătire şi participare a României cu unităţi şi subunităţi din Ministerul Apărării la stabilizarea Irakului, până la 31 iulie 2009, sunt în valoare de 99,8 milioane lei, se arată într-o hotărâre adoptată recent de Guvern.

28 afișări
Imaginea articolului Costuri de 100 milioane lei pentru misiunea României în Irak

Costuri de 100 milioane lei pentru finalizarea participării României la stabilizarea Irakului (Imagine: Mediafax Foto/Andreea Balaurea)

Fondurile sunt alocate din bugetul ministerului de resort pe anul 2009.

Finanţarea participării forţelor armate la această misiune, asimilate celor în sprijinul păcii, se realizează potrivit reglementărilor specifice în vigoare.

Misiunea României în Irak s-a încheiat la 31 iulie.

Agenţia MEDIAFAX a prezentat, în luna august, o serie de documente din care rezulta că totalul costurilor pentru misiunea trupelor româneşti în Irak, de la 1 ianuarie până la sfârşitul lunii iulie 2009, se ridică la 99,8 milioane lei, din care 39,69 milioane lei au reprezentat cheltuieli de personal, 60 milioane lei au fost cheltuieli cu bunuri şi servicii, iar restul sumei a fost alocată pentru asistenţă socială.

Surse ministeriale au declarat pentru MEDIAFAX, în luna august, că Executivul a aprobat în principiu decontarea acestor cheltuieli, dar a solicitat ministerului o notă în care să explice mai detaliat natura cheltuielilor.

Menţinerea trupelor româneşti în Irak după 31 decembrie 2008 a fost aprobată de către Parlament la 22 decembrie 2008, printr-o hotărâre care prevedea totodată că finanţarea pregătirii şi participării personalului militar şi tehnicii specifice se stabileşte prin hotărâre de Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici