Anunțul a fost făcut în direct, în timpul unei discuții despre competiția pentru Primăria București, moment în care gazetarul a decis să își asume deschis opțiunea electorală.
În dialogul de la Europa FM, Cristian Tudor Popescu a explicat că votul său va fi mai degrabă unul de principiu decât unul „util” în logica strictă a șanselor electorale:
„O să dau și eu un vot care nu duce la câștig. O să dau votul acestei fete Ana Ciceală.”
Surprins, jurnalistul din studio a intervenit pentru a clarifica anunțul.
Jurnalist: „Adică stați un pic. Dumneavoastră anunțați public acum că o votați pe Ana Ciceală?”
CTP: „Da. O să votez pe Ana Ciceală, conștient fiind că nu poate câștiga și sper ca ea să câștige peste câțiva ani.”
Prin aceste afirmații, CTP a subliniat că nu își leagă votul de rezultatul imediat al alegerilor, ci de un pariu pe termen lung pe un politician în care spune că vede resurse de creștere.
Gazetarul a explicat și de ce a ales-o pe candidata SENS: „Văd un potențial remarcabil în acest politician tânăr.”
Mesajul lui Cristian Tudor Popescu poate fi interpretat ca un vot de „investiție”, așa cum este uneori numit în spațiul public: un vot acordat unui candidat care nu se află printre favoriți, dar în care alegătorul vede o perspectivă pe termen lung.