Dăncilă, noi acuzaţii înaintea dezbaterii de marţi: Iohannis să spună dacă invitaţii au fost sunaţi de Administraţia Prezidenţială

Viorica Dăncilă a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să spună urgent dacă invitaţii la dezbaterea de marţi au fost sunaţi de către Administraţia Prezidenţială. Liderul PSD susţine că este inacceptabil ca şeful statului să folosească instituţia pentru organizarea campaniei electorale.

1617 afișări
Imaginea articolului Dăncilă, noi acuzaţii înaintea dezbaterii de marţi: Iohannis să spună dacă invitaţii au fost sunaţi de Administraţia Prezidenţială

Dăncilă: Iohannis să spună dacă invitaţii la dezbaterea de marţi au fost sunaţi de Administraţia Prezidenţială

„Am văzut astăzi (luni-n.r) în presă că mai mulţi dintre cei care au fost invitaţi la evenimentul candidatului PNL, Klaus Iohannis, au fost sunaţi de la Administraţia Prezidenţială. Preşedintele trebuie să lamurească urgent dacă este adevărată această informaţie şi, dacă da, de câte ori a folosit resurse ale Administraţiei Prezidenţiale în organizarea propriei campanii electorale. Este inacceptabil ca Preşedintele României să apeleze la fonduri bugetare sau la oameni plătiţi de contribuabili pentru a organiza activităţi de natură electorală, adică în folos politic propriu. Aşteptăm aceste lămuriri din partea candidatului PNL”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Discuţia anunţată cu politologi, jurnalişti şi formatori de opinie, de către candidatul PNL la preşedinţie Klaus Iohannis, va avea loc marţi de la ora 19.00 şi va permite întrebări doar din partea a 8 sau 9 persoane. Ceilalţi jurnalişti pot participa doar ca public la dezbaterea de la BCU.

Alina Gorghiu a precizat că discuţia va dura în jur de două ore şi este organizată de PNL. Pe de altă parte, jurnaliştii acreditaţi pe instituţia prezidenţiale pot participa la eveniment, dar nu vor fi lăsaţi să pună întrebări.

În sală se vor afla şi studenţi, echipa de campanie a PNL şi consilieri prezidenţiali. Totuşi,Viorica Dăncilă nu este una dintre persoanele binevenite, anunţă liberalii, şi asta în contextul în care prezidenţiabilul PSD a spus că nu a decis dacă va merge sau nu la eveniment. "Dumneavoastră mergeţi în casa unui om care nu va invitat? Este fix un eveniment pe care PNL îl organizează. Dacă doamna Dăncilă are de gând să organizeze un eveniment, credeţi-mă, nu mă îmbrac frumos ca să bat la uşă şi să spun că doresc şi eu să particip", spune Gorghiu.

Întrebată de ce invitaţiile au fost trimise nominal şi nu au fost lăsate trusturile de presă să-şi desemneze reprezentantul, Alina Gorghiu a afirmat: "Pentru că este, din punctul nostru de vedere, firesc să participe cei care au fost acreditaţi la Cotroceni cinci ani de zile. Cred că e normal ca în sală să poată fi cei care au participat activ la mandatul preşedintelui şi cunosc ce au făcut".

Dintre cei nouă oameni, cinci sunt jurnalişti, respectiv Radu Tudor - Antena 3, Cristina Şincai - România Tv, Cristian Leonte - Pro TV, Moise Guran - Europa FM şi Ion M. Ioniţă - Adevărul, iar Cristian Pîrvulescu este politolog.

Printre numele vehiculate a fost şi cel al Magdei Grădinaru, de la Ziare.com. Aceasta a scris, pe Facebook, că e adevărat că a fost invitată la dezbaterea cu Klaus Iohannis, însă nu s-ar duce doar „pentru a asista din sală”. Ea a mai spus că de câte ori a fost la o dezbatere "la Comisie sau la Parlamentul European, chiar daca erau intalniri off sau background information, am fost tratata ca jurnalist, al carui instrument e si intrebarea”, a scris Magda Gradinaru.

Dezbaterea cu Klaus Iohannis ar fi programată pentru ora 19.00.

Taguri:
iohannis,
dăncilă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici