Daniel Buda: Declaraţiile lui Antonescu de la revizuirea Constituţiei, iresponsabile şi lipsite de temei

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, afirmă că declaraţiile lui Crin Antonescu din cadrul dezbaterilor asupra revizuirii Constituţiei sunt "iresponsabile şi lipsite de temei", iar argumentele invocate de acesta privind modul de organizare a referendumului pentru Parlament unicameral sunt "puerile".

298 afișări
Imaginea articolului Daniel Buda: Declaraţiile lui Antonescu de la revizuirea Constituţiei, iresponsabile şi lipsite de temei

Daniel Buda (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Declaraţiile lui Crin Antonescu din cadrul dezbaterilor asupra revizuirii Constituţiei sunt iresponsabile şi lipsite de temei. Argumentele invocate de către domnul Antonescu privind modul de organizare a referendumului pentru Parlamentul unicameral nu pot fi considerate decât cel mult puerile. Personal, consider că voinţa cetăţenilor exprimată prin vot este sau ar trebui să fie mai presus decât mofturile oricărui politician. Probabil că domnul Antonescu a început studiul legii fundamentale în sens invers şi a omis sau încă nu a ajuns la articolul 2, în care se menţionează clar «Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte precum şi prin referendum». Or, aceşti termeni juridici probabil că îl depăşesc pe domnul Antonescu, iar dorinţa nemărginită de a-şi face o lege fundamentală care să îi asigure scaunul de la Cotroceni îl fac să uite complet noţiunile de democraţie, stat de drept sau vot popular", susţine, într-un comunicat de presă transmis luni, DaDaniel Buda

Buda susţine că Antonescu a avut timp de patru ani posibilitatea să invoce motivele privind impunerea referendumului din 2009 "în condiţii anormale şi nepotrivite", dar nu a făcut-o.

"Probabil că atunci când i-au fost favorabile i-a convenit, iar acum, când s-ar putea să îi creeze probleme în fulminanta ascensiune, îl cam încurcă. Domnule Antonescu, nu uitaţi faptul că politicienii sunt cei care trebuie să respecte voinţa cetăţenilor exprimată prin vot şi nu invers. Politicienii sunt şi ei nimic altceva decât produsul votului popular. Dacă revizuirea legii fundamentale, cu toate aspectele juridice pe care le presupune, vă pune în dificultate, vă recomand să lăsaţi această sarcină dificilă pe mâna celor care pricep limbajul juridic", afirmă liderul PDL Cluj.

Daniel Buda arată că este regretabil că guvernanţii de astăzi nu au capacitatea să înţeleagă faptul că România este un stat european, că au trecut 23 de ani de la Revoluţia pentru obţinerea democraţiei şi că în orice stat de drept voinţa cetăţeanului "trebuie respectată şi nu interpretată".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la o dezbatere pe tema revizuirii Constituţiei, că USL trebuie să evite pericolul de a se angaja într-o polemică meschină, care este sub nivelul şi sub miza revizuirii Legii fundamentale, la care invită sau provoacă şeful statului, Traian Băsescu.

"Eu cred că trebuie evitat pericolul de a ne angaja în polemică meschină, sub nivelul şi sub miza revizuirii, la care ne invită sau provoacă actualul preşedinte. Nu am de gând nici aici să polemizez cu domnia sa, dar trebuie să spun că nu acceptăm să ni se impună premisa pe care domnul Traian Băsescu o consideră fundamentală, anume cea referitoare la un Parlament unicameral pentru că aşa s-a pronunţ electoratul la un moment dat şi nu acceptăm să ni se impună premisa de a porni revizuirea pe un proiect pe care, fără cosultare, fără dezbatere parlamentară, instituţia prezidenţială sau un grup de consilieri au încercat să-l impună", a precizat Antonescu.

El a spus că nimeni nu a ignorat rezultatul şi sensul acelui referendum, dar a subliniat că nu trebuie ignorat nici faptul că acel referendum a fost impus în condiţii anormale, nepotrivite, pentru că a fost ataşat, respectiv suprapus pe un scrutin care avea altă miză şi pentru că nu s-a făcut o dezbatere publică prin care cetăţenii să fie informaţi referitor la Parlamentul unicameral.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici