Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a mers la urne cu alai, după ce a jurizat un concurs - GALERIE FOTO

Autointitulatul rege al romilor din România, Dorin Cioabă, a mers cu alai la secţia de votare, după ce, anterior, a jurizat un concurs de cârnaţi tradiţionali, acesta declarând, la ieşirea de la urne, că a făcut "numai lucruri bune”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1943 afișări
Imaginea articolului Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a mers la urne cu alai, după ce a jurizat un concurs - GALERIE FOTO

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România a mers la urne cu alai, după ce a jurizat un concurs

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a mers la secţia de votare din municipiul Sibiu, împreună cu aproape 20 de membri ai comunităţii rome din oraş, pentru a alege parlamentarii care să îi reprezinte, acestea declarând că el crede că a ales "cel mai bun parlamentar”, după ce a ales familia de etnie romă care a făcut cel mai bun cârnat tradiţional.

"Am venit cu întreaga comunitate la vot, după ce am jurizat şi am ales cel mai bun cârnat tradiţional. Eu cred că am ales şi cel mai bun parlamentar. Numai lucruri bune am făcut astăzi. Domnul să binevcuvânteze întreaga activitate”, a declarat, presei, la ieşirea de la urne, Dorin Cioabă.

Întrebat dacă a ales mai bine după ce a mâncat din mai multe platorui cu produse tradiţionale din porc, Dorin Cioabă a răspuns că "a putut gândi mai bine”.

"Am putut gândi mai bine. N-am venit pe grabă. Am organizat un astfel de concurs şi am ales. Aşa facem noi de fiecare dată. Alegem şi apoi băgăm la un loc tot. Eu sper să iasă bine toate”, a mai spus Dorin Cioabă.

În circumscripţia 34 judeţul Sibiu sunt 370 de secţii de votare şi 141 de persoane care candidează la acest scrutin electoral, fiind aşteptate la vot 378.382 de persoane.

Citeşte aici toate informaţiile despre alegerile parlamentare 2016

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici