Editorial CTP: V. Ponta nu trebuie să demisioneze pentru că e urmărit penal

Subsemnatul nu sunt de părere că V. Ponta trebuie să-şi dea demisia pentru că e urmărit penal. Nu cred că România nu mai poate funcţiona cu guvernul Ponta nicio zi. Nu ard de dorinţa de a avea pe altcareva premier, căci nu văd pe nimeni cu stea în frunte prin peisaj.

380 afișări
Imaginea articolului Editorial CTP: V. Ponta nu trebuie să demisioneze pentru că e urmărit penal

Editorial CTP: V. Ponta nu trebuie să demisioneze pentru că e urmărit penal (Imagine: Radu Nema/Mediafax Foto)

Problema cu V. Ponta e aceeaşi ca la T. Băsescu: profilul uman. Ce arată cetăţenilor acest om din înalta funcţie în care se află.

Cel puţin trei lucruri ne învaţă V. Ponta: 1) cum să te ştergi la fund cu propriul cuvânt. 2) fără mine, România moare. 3) cutezanţa de a fi laş.

V. Ponta ar trebui să-şi dea demisia, nu din cauza urmăririi penale, dar pentru că el însuşi a afirmat, la televizor, în decembrie, expressis verbis, că „Dacă DNA începe urmărirea mea într-un dosar penal, atunci, cu siguranţă, voi demisiona”. Între timp, s-a ars siguranţa. Cu 6 luni în urmă, otânjit de alegeri şi cu coada între picioare, minţea oamenii ca să treacă drept un susţinător până la capăt al mecanismelor Justiţiei, poate-poate îşi mai repară imaginea. Acum, prinzând din nou curaj în faţa unei opoziţii mălăieţe şi cu bube în cap, zice că acţiunea DNA de a-l cerceta e lovitură de stat.

Nu face, în felul acesta, decât să se încadreze în definiţia politicianului bun dată de T. Băsescu în vara lui 2012. Mai întâi, „Nu vreau să fiu preşedinte la masa verde, mergeţi la vot”, apoi „Numai boul e consecvent,  e lovitură de stat, staţi acasă cei care nu sunteţi boi” – adică boicotaţi. Politicianul bun e ăla care ştie să-şi înghită vorbele ca un copil mucii. E net superior unui simplu cetăţean de cuvânt, pentru care pe unde iese vorba, iese şi sufletul.

Citeşte continuarea materialului pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici