Fostul ministru al Apărării, înlocuit de la conducerea Comisiei SRI din Parlament/ Dragnea: Nu îl susţin pe Ţuţuianu. Procedurile au fost deja declanşate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că Adrian Ţuţuianu nu va mai ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de control al SRI întrucât procedurile de înlocuire a lui din funcţie au fost deja declanşate, înainte ca Ţuţuianu să demisioneze din postul de ministru al Apărării.

1494 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru al Apărării, înlocuit de la conducerea Comisiei SRI din Parlament/ Dragnea: Nu îl susţin pe Ţuţuianu. Procedurile au fost deja declanşate

Fostul ministru al Apărării înlocuit şi de la conducerea Comisiei SRI din Parlament/ Dragnea: Nu îl susţin pe Ţuţuianu. Procedurile au fost deja declanşate

Întrebat dacă, în calitate de preşedinte al PSD, susţine reîntoarcerea lui Ţuţuianu la conducerea Comisiei de control al SRI, Dragnea a răspuns: ”Nu, pentru că, aşa cum era firesc, de mai mult timp au început procedurile pentru înlocuirea dumnealui de la comisia SRI. Nu cred că cineva se gândea că poate fi şi ministru, şi preşedinte al comisiei SRI şi secretar al Senatului. Toate procedurile sunt declanşate, am discutat deja în partid în weekend...”

Liviu Dragnea a precizat că a avut, în cursul zilei de miercuri, o convorbire cu Ţuţuianu, dar a refuzat să dea mai multe detalii. ”Am vorbit mai multe lucruri. A fost o discuţie privată”, a spus liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de vacantare a funcţiei de ministru al Apărării prin demisia lui Adrian Ţuţuianu şi cel de desemnare a lui Marcel Ciolacu în funcţia de ministru interimar al Apărării Naţionale. Ţuţuiau a demisionat marţi din funcţia de ministru, după situaţia privind plata salariilor din Apărare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici