Prima pagină » Politic » George Simion a şters postarea cu jurnaliştii filmaţi ca să evite problemele cu BEC

George Simion a şters postarea cu jurnaliştii filmaţi ca să evite problemele cu BEC

Imaginile cu jurnaliştii Digi, filmați de George Simion , au fost șterse de candidat. Acesta ar fi dorit să evite eventuale probleme cu BEC. Videoclipul a fost șters la scurt timp după o ședință a BEC.
George Simion a şters postarea cu jurnaliştii filmaţi ca să evite problemele cu BEC
Laura Buciu
13 mai 2025, 20:01, Politic

George Simion a publicat luni seara pe Facebook o filmare în care le explică reprezentanţilor Digi24 de ce nu participă la dezbaterea televizată de luni seara. Mesajul care însoţeşte filmarea a fost: „motivul pentru care nu particip la dezbaterea Digi24”.

Simion i-a acuzat pe organizatori că nu sunt echidistanţi.

„Vreţi să mă umiliţi, să vă fac şi rating (…) dumneavoastră ne credeţi atât de imbecili încât să venim la un linşaj mediatic, în direct, chiar aşa proşti ne credeţi? (…) Nu vă e ruşine? Vreţi să mă duc la o dezbatere în care sunt asasinat mediatic? …sunteţi asasini mediatici”, le-a spus Simion jurnaliştilor care se aflau în biroul său.

Jurnaliştii au acuzat că au fost filmaţi pe ascuns, iar imaginile cu ei au apărut fără să îşi fi dat acordul.

Postarea a fost ştearsă după 24 de ore, când George Simion ar fi trebuit să fie prezent la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN. Simion nu participă, însă, la dezbaterea, el fiind plecat într-o vizită externă, în Polonia.