Grindeanu: Este evidentă necesitatea amenajării unui sens giratoriu pe Centura Lugoj

Este evidentă necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecţia cu drumurile spre Tapia şi Măguri, pe Centura municipiului Lujoj, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului Grindeanu: Este evidentă necesitatea amenajării unui sens giratoriu pe Centura Lugoj

Grindeanu: Este evidentă necesitatea amenajării unui sens giratoriu pe Centura Lugoj

Grindeanu a verificat sâmbătă situaţia circulaţiei pe Centura municipiului Lugoj.

„Este evidentă necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecţia cu drumurile spre Tapia şi Măguri. CNAIR a inclus deja acest obiectiv în proiectul „Road Safety Investment Program in Romania", proiect co-finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI), şi care vizează implementarea de măsuri de siguranţă rutieră”, spune Grindeanu.

Sunt finalizate documentaţiile tehnice, iar în scurt timp va fi demarată licitaţia pentru contractul necesar elaborării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic, potrivit ministrului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici