Haşotti: Actuala formulă de guvernare a fost stabilită din august de Băsescu şi Geoană

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti susţine că ştia despre negocierile dintre PDL şi PSD de mai bine de un an şi că mai mulţi lideri social-democraţi mergeau frecvent la Cotroceni la aceste discuţii.

17 afișări
Imaginea articolului Haşotti: Actuala formulă de guvernare a fost stabilită din august de Băsescu şi Geoană

Haşotti: Actuala formulă de guvernare a fost stabilită din august de Băsescu şi Geoană (Imagine: Mediafax Foto)

Liderul liberal a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că actuala formulă de guvernare a fost stabilită încă din luna august de către Traian Băsescu şi Mircea Geoană.

"Aveam informaţii legate de negocierile din PDL şi PSD de mai bine de un an. Era o aripă în PSD care negocia la Cotroceni, care se ducea la Cotroceni, aripă din care făcea parte şi grupul de la Cluj, dar erau şi alţi lideri importanţi ai PSD, cu binecuvântarea lui Mircea Geoană. Şi am tot mai multe informaţii colaterale care arată că înţelegerea între Traian Băsescu şi Mircea Geoană pentru formula de guvernare a avut loc în luna august”, a susţinut Puiu Haşotti.

El consideră că dacă cele două formaţiuni politice ar fi făcut cunoscute intenţiile de colaborare în timpul campanie electorale, atunci ar fi avut probleme cu depăşirea pragului electoral.

Totodată, Haşotti a apreciat că acest guvern nu are o identitate clară, "nu este nici de stânga, nici de dreapta, este o struţo-cămilă avortată", iar actualul program de guvernare a fost "făcut între picioare, între piciorul drept al PSD şi piciorul stâng al PDL".

Puiu Haşotti susţine că PSD este partid "amorţit, căruia i s-a luat personalitatea" şi se declară curios să vadă reacţia social-democraţilor la propunerile de revizuire a Constituţiei, realizate de Comisia prezidenţială pentru analiza regimului constituţional.

"Sunt curios care va fi reacţia PSD. Din informaţiile pe care le am, în aceste propuneri va fi fie ca preşedintele să poate dizolva Parlamentul sau să poată demite Guvernul", a spus liberalul. El consideră că, dacă o astfel Constituţie va fi adoptată, atunci România va avea un regim constituţional la fel ca Rusia şi Belarus.

Puiu Haşotti susţine că, în prezent, România se îndreaptă spre un "totalitarism democratic" deoarece Traian Băsescu este "preşedinte, prim-ministru, jupânul serviciilor secrete şi şeful Justiţiei".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici