Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, pe lista UNPR pentru europarlamentare

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, spune că formaţiunea nu a decis încă dacă va avea, la alegerile prezidenţiale din acest an, un candidat propriu sau va sprijini un alt candidat. Decizia urmează să fie luată în iunie, la Comitetul Executiv Naţional.

1920 afișări
Imaginea articolului Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, pe lista UNPR pentru europarlamentare

Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, pe lista UNPR pentru europarlamentare

Reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) se pregătesc pentru alegerile viitoare, unde sunt pregătiţi să meargă singuri, însă pentru preşedinţia României nu au decis încă dacă vor avea candidat propriu sau vor sprijini candidatul altei formaţiuni.

Aflat la sâmbătă la Constanţa, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a spus că formaţiunea nu a decis încă dacă la alegerile din acest an pentru funcţia de preşedinte al ţării va avea un candidat propriu sau va sprijini un alt candidat.

„În iunie noi o să facem un Comitet Executiv Naţional şi o să luăm o decizie. Dacă vom avea candidat sau vom sprijini un anume candidat, şi vom spune acest lucru. Noi suntem pregătiţi să mergem în alegeri singuri, şi la locale şi la generale, dar în politică niciodată să nu spui niciodată”, a afirmat Gabriel Oprea.

Preşedintele UNPR Gabriel Oprea a participat sâmbătă, la Constanţa, la Reuniunea Regională a organizaţiilor UNPR din regiunea II Sud-Est. Agenda întâlnirii a cuprins teme care privesc reorganizarea UNPR, alegerile pentru Parlamentul European şi actualitatea politică.

Oprea: Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, pe lista UNPR pentru europarlamentare

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat, sâmbătă, că Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu vor fi pe lista UNPR pentru europarlamentare.

Potrivit unui comunicat transmis de UNPR, după la reuniunea regională a organizaţiilor UNPR din regiunea II Sud-Est care s-a desfăşurat la Constanţa, Gabriel Oprea a anunţat că Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu vor fi pe lista UNPR pentru europarlamentare.

„Suntem deosebit de onoraţi să avem pe lista pentru europarlamentare doi patrioţi români, unii dintre cei mai buni ambasadori ai ţării noastre, care au susţinut şi au promovat fără încetare imaginea României în lume. De astfel de oameni avem nevoie să reprezinte ţara peste tot în lume, nu de unii care după ce au fost trimişi de români în Parlamentul European au uitat că ei sunt români şi nu au făcut altceva decât să ne denigreze ţara. Îi cunosc pe aceşti doi bravi români de foarte multă vreme”, arată sursa citată.

„Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier şi venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreşedintele american Joe Biden. Aveam cu toţii emoţii, să iasă totul bine. L-a aşteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câştigat US Open, cu autograf. Domnul Biden l-a îmbrăţişat pe Ilie Năstase şi l-a întrebat: <Dacă îmi las şi eu părul lung, mă fac şi pe mine general?> Toată lumea s-a amuzat, atmosfera s-a relaxat automat, totul a decurs foarte bine. Acesta este Ilie Năstase!”, se arată în comunicatul UNPR.

Conform aceleiaşi surse, Anghel Iordănescu este o mare valoare a sportului, a fotbalului românesc: „Este antrenorul secolului, iar noi suntem prieteni de o viaţă. A fost şi senator UNPR. Aceştia sunt români care au făcut cu adevărat ceva pentru România, au creat valoare şi lasă moştenire românilor această valoare. Ei sunt oamenii care trebuie votaţi, oamenii care trebuie să reprezinte în continuare România, de acum în Parlamentul European!”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici