Kelemen, convins că pentru prima dată după 20 de ani va cădea un guvern printr-o moţiune de cenzură

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, s-a declarat, luni seară, la Arad, convins că pentru prima dată după 20 de ani va cădea un guvern printr-o moţiune de cenzură.

17 afișări
Imaginea articolului Kelemen, convins că pentru prima dată după 20 de ani va cădea un guvern printr-o moţiune de cenzură

Kelemen, convins că pentru prima dată după 20 de ani va cădea un guvern printr-o moţiune de cenzură (Imagine: Mediafax Foto/Ovidiu Dumitru Matiu)

Prezent la Arad pentru a participa, marţi, la comemorările din Parcul Reconcilierii, Kelemen Hunor a fost prezentat ca şi candidat al UDMR în cadrul unui spectacol artistic care a avut loc la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad.

Abordat de jurnalişti după spectacol şi întrebat despre şansele de reuşită ale moţiunii de cenzură, Kelemen Hunor a spus că este sigur că aceasta va trece.

"Astăzi (luni - n.r.) am avut o şedinţă la care am decis că vom semna o moţiune doar cu PNL, nu cu altcineva, noi fiind cele două formaţiuni politice din opoziţie, cei care în aceste nouă luni şi-au făcut datoria din opoziţie. (...) Sigur, aşteptăm şi voturile PSD şi sunt convins că pentru prima dată după 20 de ani va cădea un guvern printr-o moţiune de cenzură", a spus candidatul UDMR.

Kelemen Hunor a adăugat că, în eventualitatea reuşitei moţiunii, Uniunea va aştepta "ca preşedintele republicii să propună un prim-ministru care trebuie să vină în faţa Parlamentului".

"Vom vedea atunci cu ce program politic va veni şi cu ce structură guvernamentală. Sigur, există o singură problemă, că preşedintele ţării, conform Constituţiei, nu are un termen în care trebuie să desemneze un prim-ministru", a spus reprezentantul UDMR.

Politicianul a criticat noul cabinet al lui Emil Boc pentru prima ordonanţă de urgenţă pe care a adoptat-o.

"Guvernul remaniat deja a aprobat o ordonanţă de urgenţă anticonstituţională prin care dă termene şi dă sarcini Parlamentului. Nu se face nicăieri în lume aşa ceva. E vorba de acea ordonanţă care spune că în 20 de zile, la solicitarea preşedintelui, Parlamentul este obligat să dea un aviz negativ sau pozitiv. Deci nu se pot da termene şi atribuţii prin ordonanţe de urgenţă. Acest Guvern îşi bate joc în continuare de Parlament, de principiile elementare ale democraţiei şi de aceea noi am spus că nu se poate tolera o astfel de situaţie şi depunem o moţiune de cenzură împreună cu PNL", a spus candidatul la Preşedinţie.

Kelemen Hunor a cerut PSD să se decidă dacă este sau nu la putere.

Candidatul UDMR a adăugat că, în eventualitatea căderii Guvernului, preşedintele ar trebuie să propună un cabinet de tehnocraţi.

"Preşedintele, dacă nu va propune un alt premier decât pe Emil Boc sau pe altcineva din PDL, atunci lucrurile sunt foarte clare, mergem în direcţia cu care ne-am obişnuit în ultimul an. Dacă va propune un prim-ministru apolitic şi acel prim-ministru va veni cu un program şi o listă fără oameni politici, avem şansa să avem un guvern, dar tot interimar, pentru că, după alegerile prezidenţiale, sunt convins că trebuie o altă majoritate, un guvern cu o susţinere parlamentară solidă", a spus liderul UDMR.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, că Uniunea a decis că este pregătită să elaboreze şi să depună, împreună cu PNL, o moţiune de cenzură.

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni, ca social-democraţii să susţină o moţiune de cenzură care să ducă la îndepărtarea actualului Guvern, a anunţat liderul partidului Mircea Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici