PSD susţine o moţiune de cenzură pentru îndepărtarea actualului Guvern

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni ca social-democraţii să susţină o moţiune de cenzură care să ducă la îndepărtarea actualului Guvern, a anunţat liderul partidului Mircea Geoană.

Imaginea articolului PSD susţine o moţiune de cenzură pentru îndepărtarea actualului Guvern

PSD susţine o moţiune de cenzură pentru îndepărtarea actualului Guvern (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Geoană a declarat că Biroul Permanent Naţional a luat decizia de a susţine introducerea unei moţiuni de cenzură care să conducă la înlăturarea actualului Guvern. El a spus că PSD a luat această decizie întrucât consideră că actualul Exectuv funcţionează neconstituţional după modificarea compoziţiei.

Totodată, Geoană a arătat că actualul Guvern este într-o situaţie de ilegitimitate pentru că funcţionează în formula "2 în 1".

"Ţinând cont de faptul că actualul Guvern funcţionează de o manieră neconstituţională, după modificarea compoziţiei acestuia, că actualul Guvern se află într-o stare de ilegitimitate prin asigurarea unei funcţionări de tipul doi într-unul, ţinând cont de abuzurile masive şi premeditate care au condus la epurarea administraţiei publice şi centrale şi înlocuirea acesteia cu o camarilă de partid, în scopul împiedicării unui plan de masivă fraudare electorală pusă la punct de regimul Băsescu-Boc şi ţinând cont de faptul că în mod oficial de ieri (duminică, n.r.) domnul Băsescu a anunţat că Guvernul nu şi-a propus să scoată ţara din criză pentru că nu poate, din motive de lipsă de soluţii economice reale în faţa crizei profunde pe care o traversă, PSD a luat decizia de a susţine introducerea unei moţiuni de cenzură care să conducă la înlăturarea actualului Guvern", a declarat Geoană după şedinţa BPN a PSD.

Geoană a precizat, totodată, că asigură partenerii internaţionali ai României şi pe cei care urmăresc evoluţiile pe pieţele economice şi diplomatice româneşti de faptul că PSD va susţine cu aceaşi responsabilitate, din Parlament, respectarea angajamentelor cu privire la asigurarea finanţării internaţionale necesare Româneii în acest moment.

Mircea Geoană şi-a anunţat, vineri, pentru a treia oară, candidatura la Preşedinţie.

Traian Băsescu şi-a anunţat, sâmbătă, intenţia de candida pentru un nou mandat la Cotroceni.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii vor finaliza luni seară textul moţiunii de cenzură care va fi trimis grupurilor parlamentare pentru a fi semnat, acesta sperând să obţină sprijin de la UDMR, PSD, dar şi de la PDL.

Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici