Olguţa Vasilescu, replică pentru ministrul Muncii, despre sporuri: Părerea mea e că nici măcar nu au citit legea

Părerea mea e că nici măcar nu au citit legea salarizării unitare, spune Lia Olguţa Vasilescu, în replică la declaraţiile actualului ministru al Muncii, Raluca Turcan, despre sporurile din Sănătate şi Justiţie.

7981 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu, replică pentru ministrul Muncii, despre sporuri: Părerea mea e că nici măcar nu au citit legea

Lia Olguţa Vasilescu, despre sporuri: Părerea mea e că nici măcar nu au citit legea

„Ministerul Sănătăţii, toate spitalele pot să aibă ce sporuri vor, nu au voie să aibă peste 30% sporuri. Aşa e în legea salarizării. Părerea mea e că nici măcar nu au citit legea”, spune la Antena 3 fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu.

Ea precizează, însă, că potrivit articolului 25 din Legea 153/2017, ordonatorul de credite nu poate să dea mai mult de 30% sporuri în total, însă nu prevede că un bugetar nu poate încasa sporuri mai mari.

Potrivit art. 25 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În Sănătate şi Justiţie nivelul sporurilor este 85%, spune ministrul Muncii, Raluca Turcan. Ea precintă şi o serie de sporuri care ar trebui reevaluate, printre care cel de calculator, de condiţii periculoase, precum şi riscul la suprasolicitare neuropsihică.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici