VIDEO. Parlamentul European a adoptat rezoluţia privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română

Parlamentul European a adoptat, joi, proiectul de rezoluţie privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din 1989.

796 afișări

„Vă mulţumesc mult tuturor celor care aţi susţinut această rezoluţie. Este un moment important pentru poporul meu, pentru istoria noastră şi mă bucur mult că am ajuns să dăm importantă evenimentelor majore din 1989”, a spus europarlamentarul român Vlad Botoş, din grupul Renew Europe.

„Şi eu am putut să urmaresc evenimentele din România la televizor. Evenimentele au avut loc foarte aproape de ţara mea, ne-am uitat la ce se iîntâmplă pe străzi. La vremea aceea România era condusă de o dictatura comunistă care a încercat sa distrugă conceptul de cetăţenie. Din fericire dictatura din România s-a sfârşit”, a subliniat, după adoptarea rezoluţiei, europarlamentarul Angel Dzhambazki din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.

Europarlamentarii au adoptat rezoluţia cu 513 voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi 87 de abţineri.

La dezbaterea subiectului, în plenul de luni al PE, comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a prezentat punctul de vedere al Comisiei Europene. Vălean a declarat că Revoluţia română a fost primul pas al ţării noastre către Europa, după decenii de izolare impusă.

La rândul său, Traian Băsescu a spus că că românii au decis în 1989 să spună un „nu” hotărât comunismului, cu sacrificiul vieţii lor şi au revenit în familia europeană. Eurodeputatul a mai spus că România este acum în NATO, în UE, acolo unde îi e locul.

Europarlamentarul PSD Maria Grapini a cerut instituţiilor europene să respecte drepturile românilor şi să dea credibilitate ţării noastre deoarece în 30 de ani România s-a schimbat mult.

De asemenea, europarlamentarul PPE Kinga Gal a afirmat că este nepermis faptul că actele comise la Revoluţie nu au fost judecate nici acum, la 30 de ani distanţă. În schimb, eurodeputatul Stângii Verzi Nordice Clare Daly a spus că persistă corupţia în ţara noastră, de aceea România are o Diaspora aşa mare.

Eurodeputatul grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Clare Daly, a precizat că a trăit evenimentele de la Revoluţie în perioada studenţiei şi că a fost atunci la Bucureşti şi la Timişoara, fiind o experienţă definitorie pentru viaţa ei.

În schimb, Reinhard Butikofer, eurodeputat al grupului Verzilor, a spus că nu ar trebui instaurată în Parlamentul European o practică a rezoluţiilor care să stabilească adevărul despre istoria europeană.

Eurodeputatul grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, Nicola Procaccini a precizar că idealurile pe care le-au avut tinerii români în urmă cu 30 de ani continuă şi acum în întreaga lume, dându-i ca exemplu pe cei persecutaţi în prezent de regimul chinez.

Proiectul de rezoluţie privind marcarea a 30 de ani de la Revoluţie din 1989 solicită instituţiilor europene să facă toate eforturile pentru comemorarea crimelor regimurilor comuniste. În document mai este cerut statului român să intensifice acţiunile pentru aflarea adevărului despre Revoluţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici