”Am stabilit cu primul ministru şi li s-a cerut miniştrilor să prezinte într-o săptămână, maxim două săptămâni, o evaluare a secretarilor de stat. S-a discutat, s-a făcut evaluarea guvernării astă-vară, s-a făcut o analiză a guvernării acum o analiză a ministerelor, a miniştrilor, dar e obligatoriu să se realizeze o evaluare a secretarilor de stat”, a anunţat Liviu Dragnea după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, care s-a desfăşurat vineri la Suceviţa.
Dragnea a spus că pot fi şi cazuri în care secretarii de stat ar putea primi alte domenii decât cele de care se ocupă acum, în cazul în care competenţele lor nu sunt folosite adecvat în momentul de faţă. ”Sunt 135 de secretari de stat, cred. Poate toţi sunt buni, poate nu toţi sunt buni. Poate unii sunt buni pe un domeniu şi gestionează sau au primit atribuţii pe alt domeniu…”, a spus Dragnea.
Citeşte şi: Dragnea: ANRE acceptă includerea în preţul energiei a pierderilor nejustificate. Nu e în regulă ca în fiecare an preţurile gazelor şi energiei electrice să se crească din pix
Citeşte şi: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre legile justiţiei: Poziţia preşedintelui, că trebuie să fie îngropate, nu e corectă
Citeşte şi: Iohannis, despre legile Justiţiei: Reforma sistemului judiciar nu se poate face împotriva lui
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu, lui Klaus Iohannis: De ce sunteţi îngrijorat de soarta românilor doar când vă convine?