Mihai Tudose se va întâlni marţi cu Donald Tusk, Antonio Tajani şi Jean-Claude Juncker, în prima sa vizită externă. Ce MESAJ îşi doreşte să transmită premierul
De asemenea, premierul va mai avea întrevederi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu.
„Este prima mea vizită la Bruxelles în calitate de prim-ministru, temeinic pregătită din punct de vedere tehnic. Vreau să transmit mesajul că România este un partener serios, care îşi va respecta toate angajamentele asumate anterior. Ne dorim o colaborare foarte bună în relaţia cu Uniunea Europeană, aşa cum ne-am angajat, de altfel, şi prin Programul de Guvernare. Suntem pregătiţi să creştem calitativ prezenţa României la nivelul instituţiilor europene şi să contribuim la consolidarea proiectului european, inclusiv din perspectiva responsabilităţii pe care ne-o vom asuma în primul semestru al anului 2019, în primul mandat românesc la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene”, a declarat premierul, citat într-un comunicat al Executivului.
Tudose va fi însoţit de ministrul-delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
Citeşte şi: Liviu Dragnea: Salariul minim de 2000 de lei, o greşeală rostogolită în spaţiul public. Nu există aşa ceva/ Programul de guvernare prevede o majorare în 2018 a salariului minim brut – FOTO DOCUMENT
Citeşte şi: Premierul Tudose: Cei care se simt agresaţi de controalele ANAF au toate pârghiile legale pentru a riposta
Citeşte şi: Guvernul se mută o dată pe săptămână la partid. Tăriceanu: Am rezolvat problemele de comunicare între etajul politic şi etajul decizional | Executivul va prezenta rapoarte coaliţiei de guvernare
Citeşte şi: VIDEO Premierul Mihai Tudose, după şedinţa coaliţiei PSD-ALDE: Vrem o analiză a gestionării Pilonului II de pensii
Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis cere reexaminarea legii privind funcţionarea învăţământului dual