Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, face, marţi, o vizită în Marea Britanie

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, face, marţi, o vizită în Marea Britanie, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul britanic, Philip Hammond, şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară şi va susţine un discurs despre semnificaţia scutului de la Deveselu, informează MAE.

154 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, face, marţi, o vizită în Marea Britanie

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, face, marţi, o vizită în Marea Britanie (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu efectuează, marţi, o vizită la Londra, unde va participa, în calitate de vorbitor principal, la Conferinţa Royal United Services Institute (RUSI) pe tema apărării împotriva rachetelor balistice.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu va susţine un discurs pe tema "Missile Defense: A Strategic Transatlantic Project", în cadrul primei sesiuni de dezbateri "The Strategic Landscape, NATO BMD and relations with Russia". În cadrul intervenţiei sale, şeful diplomaţiei române va vorbi despre semnificaţia proiectului bilateral româno-american de amplasare, în România, a elementelor din Etapa a II-a a Abordării Adaptive în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice a SUA în Europa, precizează MAE.

Programul vizitei în Marea Britanie include şi o întrevedere cu omologul britanic, Philip Hammond, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte de interes comun de pe agenda bilaterală, europeană şi de securitate.

Totodată, Bogdan Aurescu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Marea Britanie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici