Video Moţiunea a fost respinsă. Guvernul va aplica măsurile de austeritate

Moţiunea de cenzură a PSD a picat cu 228 de voturi "pentru" faţă de 236 necesare, potrivit rezultatului oficial anunţat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit anunţului, au fost înregistrate 197 de voturi "împotriva" moţiunii, 228 de voturi "pentru" şi trei voturi au fost anulate.

67 afișări

Anunţul oficial a fost făcut de secretarul Senatului Gheoghe David, senator PDL.

Birourile Permanente ale celor două Camere au constatat, potrivit procesului verbal, că numărul deputaţilor prezenţi a fost 458 din 471, numărul total de voturi exprimate au fost 428, existând şi trei voturi anulate. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 425, din care voturi "pentru" 228 şi voturi "contra" 197".

Conform anunţului oficial, în care au fost citate prevederile art. 113 şi art. 114 din Constituţie, moţiunea de cenzură este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă minimum 236 de voturi "pentru".

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care a condus şedinţa, a informat că, "în condiţiile în care moţiunea de cenzură nu a întrunit cele 236 de voturi necesare adoptării ei, proiectul de lege privind unele măsuri bugetare pentru restabilirea echilibrului bugetar se consideră adoptat".

Anterior, chestorul Senatului Ioan Chelaru a precizat, că moţiunea a întrunit doar 231 de voturi "pentru" din cele 236 necesare pentru adoptare.

Senatorii şi deputaţii au votat cu bile la moţiunea de cenzură.

Constituţia prevede că Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.

UNPR a anunţat excluderea din partid a parlamentarilor care au votat moţiunea de cenzură

"Biroul Politic Permanent Naţional al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, întrunit marţi, 15 iunie 2010, la Palatul Parlamentului, a decis, prin vot, excluderea din partid a parlamentarilor care au votat moţiunea de cenzură iniţiată de PSD", informează un comunicat de presă al formaţiunii.

Parlamentarii excluşi din UNPR sunt deputaţii Eugenia Barna, Tudor Ciuhodaru, Adrian Mocanu şi Ioan Munteanu.

Opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură

Victor Ponta a declarat după votul din Parlament că Opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură în această sesiune şi că va face tot posibilul pentru a lupta să-i ajute pe oameni, în condiţiile în care Guvernul este "ilegitim", nefiind susţinut de o majoritate parlamentară.

Liderul PSD a spus că, din moment ce Guvernul mai are doar 197 de susţinători - numărul parlamentarilor care au votat împotriva moţiunii, faţă de cei 228 care au votat pentru moţiune - acesta nu mai are legitimitate şi a sosit momentul ca şeful statului să ceară demisia premierului Emil Boc.

Moţiunea a fost votată potrivit votului "cu bilele la vedere" şi de parlamentari ai PDL

Potrivit votului "la vedere" şi în aplauzele parlamentarilor opoziţiei, senatorul PDL Georgică Severin a votat "pentru" moţiunea de cenzură, alături de colegii săi deputaţi Teo Trandafir, Silviu Prigoană şi Cătălin Potor. Moţiunea a fost votată şi de deputaţii independenţi Vasile Oajdea, Tudor Ciuhodaru şi Adrian Mocanu.

Moţiunea a fost votată favorabil, cu "bilele la vedere", şi de deputatul aparţinând minorităţilor naţionale Niculae Mircovici.

Ridzi, Mihăilescu, Tabără, Voicu şi Pambuccian, printre absenţii la votul moţiunii de cenzură

Conform listei citite în plen de secretarul Camerei Valeriu Zgonea, de la votul moţiunii au absentat Valeriu Tabără, Valentin Sava şi Monica-Iacob Ridzi de la PDL, deputatul Dan Ilie Morega, care a plecat recent din PNL şi independentul Gabriel Tiţa-Nicolescu.

De la votul moţiunii au mai lipsit Varujan Pambuccian, Mihai Radan, Ştefan Buciuta, Liana Dumitrescu şi Gheorghe Firczak de la minorităţi.

Din partea senatorilor au absentat independentul Şerban Mihăilescu şi social-democratul Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv.

Potrivit secretarul Senatului Gheoghe David (PDL) din numărul total de 471 de parlamentari, au fost prezenţi 458, iar 13 au fost absenţi.

PSD va ataca la Curtea Constituţională măsurile Guvernului

"Vom ataca la Curtea Constituţională această lege. Mai avem o moţiune de cenzură. Ne batem în continuare ca să-i salvăm pe oameni", a spus preşedintele PSD Victor Ponta.

Liderul PSD a spus, întrebat care sunt şansele ca legea să fie declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, că românii au dreptul la o şansă şi la o speranţă în acest sens.

"Cred că oamenii au dreptul la o şansă şi la speranţă. Dacă Traian Băsescu şi Emil Boc nu le dau această şansă şi speranţă, noi trebuie să o facem, judecătorii de la Curte trebuie să o facă. Nu ne dăm bătuţi", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici