MRU: Nu ne mai trebuie niciun pact. Avem deja unul care nu trebuia semnat niciodată

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu susţine că un pact naţional pentru independenţa justiţiei, aşa cum a propus preşedintele PNL, este "cât se poate de ridicol", el susţinând că nu mai e nevoie de niciun pact pentru România, mai ales că există deja unul "care nu ar fi trebuit semnat niciodată".

259 afișări
Imaginea articolului MRU: Nu ne mai trebuie niciun pact. Avem deja unul care nu trebuia semnat niciodată

Mihai Razvan Ungureanu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă Antonescu i-a dat o palmă premierului, eu îi voi trage la rândul meu două palme domnului Antonescu. Astăzi domnul Antonescu a reuşit să mă enerveze peste măsură. Nu ne mai trebuie încă un Pact în România! Nu are absolut niciun efect politic!", susţine Ungureanu într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX.

"Oare pot să îl felicit pe domnul Antonescu că a reuşit să se trezească, să înţeleagă că justiţia trebuie să fie independentă şi că este responsabil pentru paşii enormi înapoi pe care i-a făcut România sub guvernarea sa şi a domnului Ponta? Este un om lipsit de orice credibilitate, care îşi permite să ne dea lecţii. Vrea să iasă de la guvernare şi are calculele proprii de om politic", continuă preşedintele Forţei Civice.

Mihai Răzvan Ungureanu critică propunerea liderului PNL de a fi semnat un pact pentru independenţa justiţiei.

"Pact Naţional pentru Independenţa Justiţiei? Este cât se poate de ridicol. Imaginaţi-vă cum ar fi să semnez un astfel de Pact. Nu ne mai trebuie încă un Pact în România. Avem deja unul care nu ar fi trebuit semnat niciodată, în umbra căruia au fost permise înţelegeri pe care eu nu le pot accepta. Inclusiv în aceste chestiuni legate de independenţa justiţiei, de numirea procurorilor şi aşa mai departe. Cu astfel de oameni, cu oameni cu un dispreţ arhicunoscut faţă de statul de drept şi activitatea oamenilor din justiţie, nu se semnează înţelegeri sau acorduri", declară Ungureanu.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că va cere ca în acest for legislativ să se organizeze "o dezbatere serioasă despre starea justiţiei", el apreciind că, "de ce nu", s-ar putea ajunge şi la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, obligaţii şi reguli.

"Eu cred că aceste lucruri nu mai pot fi discutate doar în studiourile de televiziuni. (...) Cred că momentul în care preşedintele ţării a ajuns să spună despre primul ministru că «a intrat cu bocancii în justiţie», în momentul în care primul ministru a ajuns să spună despre preşedinte că «a condus justiţia prin telefoane», despre un procuror că a făcut dosare politice şi că, desigur, e băsist, lucrurile astea trebuie să facă şi subiectul unei dezbateri în Parlament. În calitate de preşedinte al Senatului, voi cere colegilor mei să organizăm la Senat o dezbatere, amplă, serioasă, deschisă, despre starea justiţiei din România. Să invităm şi preşedintele şi premierul, cu siguranţă ministrul Justiţiei, să invităm - că altfel înţeleg că e vreo ingerinţă - să invităm dacă doresc să vină procurorul general al republicii, şeful DNA, preşedintele CSM…Să discutăm o dată deschis şi până la capăt aceste lucruri", a susţinut Antonescu.

El a adăugat că, "în locul unui troc politic semiocult", "de ce nu, poate, să ajungem, forţele politice, instituţiile majore din această ţară, politice şi nepolitice, la un pact naţional pentru independenţa justiţiei, cu criterii, cu obligaţii, cu reguli".

"Sper să am susţinerea Senatului pentru organizarea unei astfel de dezbateri politice fundamentale", a mai spus Antonescu.

El a menţionat că dezbaterea poate fi organizată chiar în Camerele reunite ale Parlamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici