- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Năstase: Morar a redeschis dosarul Zambaccian de ziua lui Băsescu
Adrian Năstase a declarat, miercuri, la instanţa supremă, că dosarul Zambaccian în care este anchetat ar fi fost redeschis de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, în 4 noiembrie 2005, în aceeaşi zi cu aniversarea preşedintelui Traian Băsescu.
Năstase: Morar a redeschis dosarul Zambaccian de ziua lui Băsescu (Imagine: Mediafax Foto)
"Daniel Morar, în noiembrie 2005, s-a autosesizat în legătură cu acest dosar care fusese închis pentru că nu erau probe. L-a redeschis în 4 noiembrie cu ocazia zilei lui Traian Băsescu, probabil că a fost o coincidenţă", a declarat, miercuri, la instanţa supremă, Adrian Năstase. Acesta a acuzat-o şi pe Mona Muscă de implicare în startul dosarului Zambaccian arătând că Traian Băsescu ar fi fost cel care a coordonat-o.
"Dacă ar fi să dau un titlu (pentru dosarul Zambaccian - n.r.) atunci pot spune că asta a fost lucrarea de doctorat a lui Traian Băsescu. Vedeţi că plângerea Monei Muscă din campania electorală este făcută pe antetul alianţei D.A. cu număr de înregistrare de la partid, cu ştampila D.A. Probabil că Traian Băsescu nu a ştiut despre aceste documente şi poate că trebuie să i le trimit şi lui. Mona Muscă era membru coordonator al Alianţei. A fost acţiunea lui Băsescu cu mâna Monei Muscă. Eu nu o învinuiesc pentru altceva", a mai spus Năstase, amintind încă o dată că dosarul Zambaccian este unul politic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Asflatul turnat în Madrid miroase a mango. Cum motiveze primarul decizia
-
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în România, una dintre ţările cu clienţi „fraudaţi” de gigantul Mondelz / Compania şi-a luat amendă de 337,5 milioane de euro
-
Războiul din Ucraina, ziua 821. Putin, gata să riposteze: vom confisca proprietăţile americane din Rusia / Liderul de la Moscova se află în Belarus / Pe front, trupele Kremlinului au mai pus mâna pe un sat, Andreevka, din regiunea Doneţk
-
Al doilea caz uman de gripă aviară în Statele Unite
Năstase a precizat că face aceste declaraţii pentru a-i reaminti preşedintelui de unde a pornit de fapt dosarul Zambaccian. "Părerea mea e că de vreme ce prin presa austriacă şi prin documente oficiale din Austria apare categoric că Traian Băsescu vrea capul lui Năstase atunci a apărut o mare enervare din partea lui şi a încercat să arate că dosarul nu e politic şi că, de fapt, a fost o trădare de partid", a spus Năstase.
El a explicat că Sergiu Sechelariu este singurul care era membru de partid, iar Irina Paula Jianu este coinculpat în dosar. "Deci nu poate fi bănuită că ea m-a turnat pe mine, ca să folosesc formula. În ceea ce o priveşte pe contabila de acolo, eu nu ştiam că ea este membră de partid sau că a fost membră de partid. În ceea ce-l priveşte pe Păun, cred că nu avea voie să fie membru de partid", a mai spus Năstase.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO