Oprescu s-a rugat într-o biserică, pentru ziua votului şi pentru sănătate

Candidatul independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, s-a rugat, duminică, la prânz, în Biserica cu hramul Sf. Dimitrie de lângă Academia Militară, el declarând că s-a rugat în primul rând pentru ajutor în ziua votului şi pentru sănătate.

29 afișări
Imaginea articolului Oprescu s-a rugat într-o biserică, pentru ziua votului şi pentru sănătate

Oprescu s-a rugat într-o biserică, pentru ziua votului şi pentru sănătate (Imagine: Mediafax Foto)

"M-am rugat în primul rând pentru azi şi în al doilea rând pentru sănătate. Vreau să-l văd şi eu pe acela care nu zice «Doamne, ajută!» când pleacă de acasă", a spus Oprescu la ieşirea din biserică, arătând că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu duminică, dar şi întotdeauna.

Oprescu a venit la biserică în jurul orei 13.00, însoţit de nepoata sa şi de câţiva membri ai staff-ului de campanie.

El a intrat în biserică de unde a cumpărat câteva lumânări pe care le-a aprins atât pentru vii, cât şi pentru morţi.

Sorin Oprescu s-a închinat la cele două icoane din faţa altarului şi a fost întâmpinat de către preotul paroh al bisericii, care i-a dăruit o icoană reprezentându-l pe Sfântul Dimitrie.

Oprescu a mai spus că a venit la biserca cu hramul Sf. Dimitrie de lângă Academia Militară pentru că aceasta este biserică-soră cu aceea din curtea Spitalului Universitar, fiind construite de aceeaşi constructori maramureşeni.

Oprescu a plecat de la biserică pentru a face un tur prin secţiile de votare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici