Orban iartă, dar nu uită. Lista nominală a oportuniştilor celor care l-au abandonat înainte de Congres: PNL nu are nevoie de ei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, aruncă în lupta internă toate armele şi lansează atacuri dure la adresa Ralucăi Turcan, a lui Rareş Bogdan şi a lui Robert Sighiartău. „Am fost lăsat singur”, spune Orban. „PNL nu are nevoie de lideri care azi votează un candidat şi mâine fac poză cu altul”.

8664 afișări
Imaginea articolului Orban iartă, dar nu uită. Lista nominală a oportuniştilor celor care l-au abandonat înainte de Congres: PNL nu are nevoie de ei

Orban iartă, dar nu uită. Lista oportuniştilor celor care l-au abandonat. „PNL nu are nevoie de lideri care azi votează un candidat şi mâine fac poză cu altul”

Ludovic Orban se află, sâmbătă, în campania în care încearcă să îşi convingă colegii din Botoşani să îl aleagă pentru a fi preşedinte al PNL încă un mandat. El le-a povestit liberalilor cum a fost abandonat în timpul negocierilor pentru formarea Guvernului de echipa care ar fi trebuit să îl sprijine.

„Deşi am fost părăsit în timpul negocierilor de echipa de negociere votată de PNL - trebuie să ştiţi lucrul ăsta: preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”, a spus Orban.

Preşedintele PNL spune că în ciuda acestor negocieri, care au fost cele mai dificile la care a participat în ultimii 30 de ani, PNL este principalul partid de guvernământ.

„Avem premier, avem preşedinte României, avem preşedintele Camerei Deputaţilor, iar reprezentarea PNL este conformă cu mandatul care mi-a fost acordat la negocieri şi anume ponderea pe care o avem în cadrul coaliţiei”, a spus Orban.

Acesta a vorbit şi despre momentul în care contracandidatul său la şefia PNL, Florin Cîţu, şi-a făcut poză cu mai mulţi lideri de partid care îl susţin la Congresul din septembrie.

„Multă lume m-a întrebat de ce nu am făcut şi eu poză cu oameni în spate (ca Florin Cîţu – n.r.). Ştiţi foarte bine că nu am nevoie de o poză cu oameni în spate. Pentru că eu fac o poză cu oamenii în toate localităţile, în toate judeţele unde mă duc şi fac cu fiecare individual. Pentru mine chiar şi cei care au fost în poza respectivă sunt colegii mei de partid şi partenerii mei, indiferent de deznodământul acestor alegeri interne. Şi aşa au fost. Să ne uităm puţin: dintre cei care sunt acolo, în poză, eu m-am purtat cu ei nu numai corect, ci chiar am investit în ei. Unde s-a mai văzut într-un partid ca un secretar general (Robert Sighiartău – n.r), care este propus de preşedintele PNL, să se întoarcă împotriva preşedintelui PNL, dar să se agaţe în continuare să fie secretar general al partidului. Nu există aşa ceva în niciun partid politic. Dar am acceptat acest lucru. Până la urmă, oamenii au dreptul la opţiune, au drept şi la uitare”, a spus Orban.

El i-a îndemnat pe liberalii din Botoşani să judece ei, pentru că el nu îşi permite.

„Încrederea se câştigă foarte greu şi se pierde foarte, foarte uşor. PNL are nevoie de democraţie şi mai ales de lideri care respectă democraţia. Nu are nevoie de oameni care conduc organizaţii şi care astăzi votează în Biroul Politic un candidat şi mâine se duc la poză cu alt candidat, fără să le spună nimic colegilor lor”, a mai spus Ludovic Orban.

Congresul la care va fi ales liderul PNL are loc în 25 septembrie. Pentru funcţia de preşedinte candidează Florin Cîţu şi Ludovic Orban.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
orban,
turcan,
părăsit

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici