Politic

Tudorel Toader se întâlneşte la Bruxelles, cu Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, pentru a discuta despre legile Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va merge săptămâna viitoare la Bruxelles, unde va discuta cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre legile privind Justiţia.

Opoziţia îi cere explicaţii scrise ministrului Apărării după ce preşedintele nu a fost invitat la Ziua Aviaţiei. „E mai probabil sa avem de-a face cu o răfuiala politică decât cu un act de incompetenţă”

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, joi, că ministrul Adrian Ţuţuianu datorează explicaţii scrise comisiilor parlamentare de specialitate privind refuzul MAPN de a-l invita pe preşedintele Iohannis la Ziua Aviaţiei,calificând gestul drept "răfuială politică".

Proiect pentru sporirea natalităţii: Statul să suporte şi a doua inseminare artificială în cazul în care prima eşuează. Femeile necăsătorite, eligibile

Inseminarea artificială umană ar urma să fie suportată de stat şi a doua oară, în cazul în care prima încercare eşuează, procedura fiind accesibilă şi femeilor necăsătorite, potrivit unui proiect de lege, care prevede şi acordarea unor reduceri fiscale pentru mamele care au minim doi copii.

Ţuţuianu, după scufundarea TAB-ului în Dunăre în timpul exerciţiilor NATO: Nu există aplicaţie militară fără incidente/ Ministrul Apărării vrea o întâlnire aplicată cu preşedintele Iohannis

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat că nu există aplicaţie militară fără incidente, însă incidentul a fost tratat ”profesionist”, făcând referire la scufundarea unui TAB pe braţul Borcea în timpul exerciţiilor NATO.

Blocarea posturilor din administraţia publică centrală. Tudose: În administraţie sunt cereri de angajare-purtător de ştamplilă, de semnătură, de program

Guvernul discută, în şedinţa joi, o ordonanţă pentru blocarea posturilor din administraţia publică centrală, măsura fiind confirmată de premierul Mihai Tudose, care a spus că va exista posibilitatea ca, pe bază de memorandum, miniştrii să poată să face angajări.

Show aerian şi politic de Ziua Aviaţiei Române | Klaus Iohannis nu a fost invitat la ceremonii, iar Administraţia prezidenţială nu a trimis coroane de flori/ MApN a realizat că a avut probleme cu corespondenţa

Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost invitat să participe la ceremoniile de Ziua Aviaţiei din Capitală, fapt pentru care Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse oficiale. Ziua Forţelor Aeriene Române a fost sărbătorită, joi, în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă la monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

Preşedintele Iohannis, de Ziua Aviaţiei: Exemplul de devotament al aviatorilor reprezintă un reper pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, precizând că exemplul de devotament şi cutezanţă al militarilor reprezintă un reper pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni.

Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement împotriva României

Procedurile de infrigement privind stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun şi condiţiile de intrare şi de şedere în România în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri au fost clasate de Comisia Europeană, anunţă MAE.

DECLARAŢIA ZILEI Ludovic Orban: Mihai Tudose, o nouă marionetă care înlocuieşte vechea marionetă. Viaţa actualului Guvern depinde de bunăvoinţa celor din Kiseleff

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că premierul Mihai Tudose este „noua marionetă”, afirmând că viaţa actualului Guvern depinde de bunăvoinţa celor din Kiseleff.

Nobuo Kishi, ministrul de Externe al Japoniei: România este atractivă pentru mediul de afaceri japonez/ Surse: Companiile japoneze şi-ar putea reloca afaceri din Marea Britanie în România

Ministrul de Externe al Japoniei, Nobuo Kishi, a arătat, miercuri, în timpul întrevederii pe care a avut-o cu Klaus Iohannis, că, pentru ţara sa, România este un partener important, cu o creştere economică solidă, care o face atractivă pentru mediul de afaceri japonez.

Guvernul va trimite Codul Administrativ în Parlament. Articolul privind accesul într-o funcţie din Guvern al persoanelor condamnate penal, dar reabilitate, menţinut

Codul Administrativ ar urma să ajungă în Parlament în septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, ea menţionând că nu renunţă la prevederea potrivit căreia persoanele care au avut o condamnare penală pot deveni membri de guvern.

INTERVIU Mediafax | Ce ar face Orban dacă ar fi premier: Aş interzice Ordonanţele de Urgenţă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că dacă ar fi premier ar interzice Ordonanţele de Urgenţă, afirmând că trebuie ţara trebuie guvernată prin legi, iar aparatul administrativ ar trebui redus.

FOTO, VIDEO | Un fost viceprimar acordă audienţe în stradă, după ce partidul i-a retras sprijinul politic

Fostul viceprimar al comunei Păuliş, din judeţul Arad, Viorel Petruţa, acordă audienţe în stradă, după ce partidul din care făcea parte, PRU, i-a retras sprijinul politic, iar Prefectura Arad a emis ordinul de încetare a mandatului înainte de termen, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Petru Movilă, scrisoare deschisă către Tudose şi Dragnea: Ce trebuie să facem să alocaţi nişte fonduri? Trebuie să cerem autonomie?

Viceliderul deputaţilor PMP Petru Movilă a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, susţinând că atitudinea dezinteresată a PSD faţă de judeţul Iaşi s-a acutizat „simţitor”, iar banii promişi la începutul anului „au dispărut”.

Ministrul Sevil Shhaideh, explicaţii despre stadionul din Teleorman: Construcţia a fost cerută de Federaţia Română de Fotbal şi de Atletism

Construcţia complexului sportiv din Teleorman, în valoare de peste 12 milioane de euro, a fost solicitată de Federaţia Română de Fotbal şi de cea de Atletism, a declarat, miercuri, 19 iulie, viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor UE.

INTERVIU | Preşedintele PNL, Ludovic Orban, la MEDIAFAX Live: Ceea ce ne-a lipsit, nu ne va mai lipsi. Sunt un garant că PNL nu va mai face înţelegere cu PSD/ Politicile guvernului sunt nişte aberaţii fiscale

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-un interviu pentru MEDIAFAX că cea mai mare problemă a PNL a fost aceea că nu avea o conducere aleasă, care să aibă autoritate. Liderul PNL susţine că prezenţa sa în fruntea partidului arată că e imposibil un troc cu PSD. "La ora actuala dupa alegerile interne, PNL este în poziţie de luptă şi este pregătit să-şi îndeplineasca misiunea pe care o are", a spus noul lider al PNL.

Atenţionare de călătorie MAE: Incendii majore de vegetaţie în Croaţia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Croaţia că această ţară se confruntă cu incendii majore de vegetaţie în zona coastei Mării Adriatice.

Fostul ministru delegat al Fondurilor Europene, Mihaela Virginia Toader, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării

Premierul Mihai Tudose a numit-o, marţi, pe Mihaela Virginia Toader, fost ministru delegat al Fondurilor Europene, în Cabinetul Grindeanu, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Mihai Tudose despre situaţia plajelor de pe litoral: Ar trebui să aparţină tuturor/ Liviu Dragnea: În turism se construieşte haotic, o soluţie ar fi Master Planul din turism

Pemierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că plajele ar trebui să aparţină tuturor, nu „cuiva care dacă are un hotel în spate devine mare investitor”, iar pentru rezolvarea problemelor de pe litoral, Tudose aşteaptă masterplanul pe turism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Premierul Tudose despre introducerea impozitului pe gospodărie: Cât de repede se poate, dar nu forţând. Nu suntem pregătiţi/ Când se va ajunge la taxă de solidaritate vom găsi destinaţia pentru bani

Guvernul nu renunţă la intenţia introducerii impozitului pe gospodărie, însă premierul Mihai Tudose a ţinut să precizeze că aceasta se va face doar atunci când statul va avea infrastructura necesară, iar populaţia pregătită să accepte această nouă modalitate de impozitare.

Noua preşedintă ANAF ţinteşte încadrarea deficitului bugetar în 3% din PIB/ Premierul despre Mirela Călugăreanu: Ori este eroină, ori ne-am făcut de râs amândoi

„Împreună cu Ministerul Finanţelor, vom face toate demersurile necesare pentru a ne încadra în ţinta de deficit de 3% din PIB”, a declarat, la preluarea funcţiei, noua preşedintă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu.

Klaus Iohannis: Să marcăm Centenarul Marii Uniri printr-un angajament concret, nu festivist

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în timpul vizitei la Mărăşti, că Centenarul Marii Uniri trebuie marcat printr-un "angajament concret", nu "festivist sau declarativ", subliniind că proiectul european este "garantul unui viitor de securitate, bunăstare şi pace".

Dosarul campaniei prezidenţiale din 2009: Ioana Băsescu scapă de control judiciar. Decizia instanţei este definitivă

Ioana Băsescu nu va mai fi supusă controlului judiciar, după ce instanţa supremă a decis definitiv, marţi, ca fiica fostului preşedinte să fie judecată în libertate în dosarul privind finanţarea campaniei prezidenţiale din 2009, în care este implicată şi Elena Udrea.

SURSE: Întâlnire Tudose – Dragnea după demiterea lui Bogdan Stan de la şefia ANAF

Premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au marţi, la ora transmiterii acestei ştiri, o întâlnire, după ce premierul a luat decizia de a-l demite de la şefia ANAF pe Bogdan Stan, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Iohannis, după „‘ţopăiala fiscală” a PSD: Mergeţi acasă şi judecaţi propriul program

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Harghita, că liderii PSD ar trebui să îşi gândească clar programul de guvernare şi abia apoi să vină în faţa românilor să anunţe exact ce vor să facă, deoarece economia şi investitorii reacţionează la măsurile luate de coaliţie.

VIDEO Iohannis a fost întâmpinat cu imnul Ţinutului Secuiesc, în vizită în Harghita-Covasna. Reacţia preşedintelui când i s-a dat steagul secuiesc. După eveniment: „Nu am ştiut. Am ascultat în semn de respect”

În vizită oficială în Harghita şi Covasna, preşedintele Klaus Iohannis a fost pus într-o situaţie delicată. La începutul unei dezbateri la Miercurea Ciuc, după intonarea imnului naţional al României, participanţii au intonat imnul Ţinutului Secuiesc.

Maşini de protocol cumpărate de Camera Deputaţilor. Ce firme au câştigat licitaţia

Camera Deputaţilor a atribuit, marţi, contractul de achiziţie a 25 de maşini pentru protocol şi transportul delegaţiilor care vor participa, în toamnă, la Adunarea Parlamentară a NATO, firmelor Automobile Bavaria SRL, Ţiriac Auto SRL şi Porsche România SRL, în valoare totală de 732.463 euro.

Premierul Tudose a solicitat sprijinul Marii Britanii pentru admiterea României în OCDE/ Theresa May i-a scris premierului României

Premierul Mihai Tudose a solicitat marţi, prin intermediul ambasadorului Regatului Unit, sprijinul Marii Britanii pentru admiterea României în Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

Acuzaţii de presiuni pentru a face denunţuri. Cherecheş, primarul reales al oraşului Baia Mare, despre anchetatori: Mi-au spus să le dau pe Udrea sau Oprea şi uită de mine

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, susţine că anchetatorii din dosarul său în care a fost acuzat de luare de mită i-ar fi cerut să facă denunţuri împotriva lui Gabriel Oprea sau a Elenei Udrea, consideraţi ”peşti mari”, iar în schimbul acestora, el ar fi scăpat de acuzaţii,

Preşedintele Iohannis, mesaj pentru comunitatea din Harghita: Mă îngrijorează tinerii din zonă care nu ştiu bine limba română/ Preşedinte CJ Covasna: Maghiarii sunt intimidaţi şi persecutaţi prin justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi dimineaţa, în Harghita, că îl îngrijorează situaţia tinerilor din zonă care nu cunosc bine limba română, ceea ce înseamnă o limitare a acestora când este vorba despre accesul la un loc de muncă.

PSD nu se sfieşte să RESCRIE programul de guvernare. Lista promisiunilor şterse sau amânate după venirea la putere

La jumătate de an de la preluarea guvernării, şi deja cu propriul prim cabinet guvernamental dat jos prin moţiune de cenzură, PSD nu se fereşte să renunţe la o altă măsură din programul de guvernare, "updatat" odată cu venirea lui Mihai Tudose la Palatul Victoria: impozitul pe cifra de afaceri, scrie Gândul.

Ludovic Orban: Candidatul pentru funcţia de premier trebuie să fie preşedintele PNL

Candidatul pe care PNL îl va susţine pentru funcţia de premier trebuie să fie preşedintele partidului, a declarat, luni, Ludovic Orban, afirmând că săptămâna viitoare liberalii vor alege preşedinţii comisiilor de specialitate, urmând să actualizeze programul şi să constituie echipa de guvernare.

Rozalia Dana Varga a fost numită consilier de stat în aparatul de lucru al Guvernului

Premierul Mihai Tudose a numit-o în funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al Guvernului pe Rozalia Dana Varga, secretar executiv al Departamentului ALDE pentru minorităţi naţionale, ea având aceeaşi funcţie şi în 2015, în timpul Executivului condus de Victor Ponta.

Premierul Mihai Tudose: Eficientizare, raţionalizare şi economie în cheltuirea banului public

Premierul Mihai Tudose a coordonat prima reuniune a Comitetului interministerial de analiză şi eficientizare a cheltuielilor publice, care a avut loc luni, la Palatul Victoria, el spunând că este imperativ să fie avute în vedere trei cuvinte cheie - eficientizare, raţionalizare şi economie.

Dragnea a cerut identificarea unor locuri de fumat în Parlament, deşi acestea există deja

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, nu susţine modificarea legii privind fumatul în spaţiile publice, dar a spus că a cerut Secretariatului General să identifice spaţii pentru fumat, în ciuda faptului că acestea există deja în Palatul Parlamentului.

Preşedintele României a promulgat legea prin care IT-iştii sunt scutiţi de impozitulul pe venit

Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care sunt scutiţi de impozitul pe profit, în primii zece ani de activitate, contribuabililor care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, iar IT-iştii de impozitul pe venit.

Liviu Dragnea ameninţă cu plângere penală după dezvăluirile Anei Maria Pătru: Aşa se fac anchetele?

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că ia în serios varianta de a face plângere penală dacă niciun procuror nu se va sesiza după declaraţiile fostei şefe AEP, Ana Maria Pătru, care spunea că procurorii i-au cerut să facă denunţuri împotriva liderului PSD.

Orban, atac la Firea: Un purtător de cuvânt, nicidecum un primar general; Nicio promisiune îndeplinită

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că PNL va monitoriza activitatea Gabrielei Firea, afirmând că, la Primăria Capitalei, bucureştenii au „un bun purtător de cuvânt, nicidecum un primar general”, susţinând că nicio promisiune electorală făcută de Firea nu a fost îndeplinită.

Orban: Guvernul să vină în Parlament şi să scoată din program măsurile introduse peste noapte

Preşedintele PNL,Ludovic Orban, a declarat,luni, că liberalii cer Guvernului să se prezinte în faţa Parlamentului şi să scoată din programul de guvernare măsurile fiscale pe care le-au introdus "peste noapte", afirmând că dacă sunt păstrate ele pot fi trecute prin ordonanţă de urgenţă,precum OUG 13.

Tudose nu este de acord cu impozitarea BOR, iniţiativa consilierului său onorific: Demiterea dlui Teodorovici este punctul meu de vedere. S-a transformat în purtător de cuvânt

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că nu este de acord cu impozitarea veniturilor BOR, precizând că demiterea lui Eugen Teodorovici ”este punctul meu de vedere”.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da