Politic

Dan Nica: Parlamentul European dezbate soluţii pentru stoparea creşterii facturilor

Parlamentul European dezbate în această sesiune plenară de la Strasbourg soluţii pentru stoparea creşterii facturilor, în contextul consecinţelor sociale şi economice ale războiului din Ucraina, anunţă eurodeputatul Dan Nica.

Parlamentarii europeni votează rezoluţia privind susţinerea aderării României la spaţiul Schengen

Parlamentarii europeni votează marţi, la Strasbourg, rezoluţia privind susţinerea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Partidul Republican din SUA conduce în sondaje înaintea alegerilor, pe fondul erodării situaţiei economice

Partidul Republican are un avans de 4% în raport cu Partidul Democrat, al preşedintelui Joseph Biden, în preferinţele electorale înaintea scrutinului parlamentar parţial programat în noiembrie în Statele Unite, în contextul deteriorării situaţiei economice.

Casa Albă: Comentariile lui Trump la adresa evreilor americani au fost „antisemite” şi „insultătoare”

Comentariile recente ale lui Donald Trump, potrivit cărora evreii americani nu au lăudat suficient politicile sale faţă de Israel, au fost "insultătoare" şi "antisemite", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

SUA ameninţă cu sancţiuni entităţile care colaborează cu Iranul în fabricarea de drone militare

Administraţia de la Washington a avertizat, luni seară, că va sancţiona statele sau companiile care colaborează cu producătorii de drone militare din Iran, pe fondul acuzaţiilor Ucrainei privind bombardamente efectuate de Rusia cu aparate de zbor iraniene.

Ciucă: Legile justiţiei, angajament asumat prin PNRR şi un obiectiv important în ridicarea MCV

Legile justiţiei, care au primit votul Senatului luni, reprezintă un angajament asumat prin PNRR şi un obiectiv important în ridicarea MCV, scrie premierul Nicolae Ciucă pe Facebook.

Olaf Scholz cere prelungirea funcţionării centralelor nucleare, în pofida disputelor din coaliţie

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut, luni seară, în pofida disputelor intense din coaliţia guvernamentală de la Berlin, prelungirea funcţionării până în aprilie 2023 a trei centrale nucleare, în contextul crizei energiei, afirmă oficiali citaţi de publicaţia Der Spiegel.

Jeremy Hunt anunţă acţiuni „dificile” pentru restabilirea încrederii în sistemul financiar britanic

Guvernul Marii Britanii va lua "decizii dificile" şi "complexe" pentru a restabili încrederea în capacităţile financiare britanice, afirmă noul ministru de Finanţe, Jeremy Hunt, pe fondul criticilor referitoare la politicile Guvernului Liz Truss.

Politicianul conservator Ulf Kristersson a fost ales premier al Suediei

Parlamentul Suediei a aprobat, luni, numirea în funcţia de prim-ministru a politicianului conservator Ulf Kristersson, liderul coaliţiei de centru-dreapta de la Stockholm, pe baza unui program care vizează combaterea infracţionalităţii şi limitarea imigraţiei.

George Simion: Ministrul Bode trebuie să plece

Ministrul Bode trebuie să plece, spune liderul AUR, George Simion, în timpul dezbaterii moţiunii simple împotriva ministrului de Interne.

Ciolacu: Dîncu sub nicio formă nu s-a referit la o cedare teritorială din partea Ucrainei

„Urmează să am această discuţie cu dl. prim-ministrul”, spune Marcel Ciolacu. El precizează că luni dimineaţă a vorbit cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu. „Am avut anumite explicaţii. (…) Mi-a spus că sub nicio o formă nu s-a referit la o cedare teritorială din partea Ucrainei. În orice conflict, ştim cu toţii, se închide cu o […]

Legile Justiţiei, adoptate de Senat

Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri. Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere. Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83 de […]

UE oferă Ucrainei încă 500 de milioane de euro. Asistenţa acordată a ajuns la 3,1 miliarde de euro

Consiliul Uniunii Europene a aprobat alocarea de asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro, ceea ce ridică la 3,1 miliarde de euro susţinerea în materie de securitate pe care Bruxellesul a acordat-o Administraţiei de la Kiev de la începerea invaziei ruse.

Drulă, lui Bode: Sunteţi o vulnerabilitate de securitate pentru România

Sunteţi o vulnerabilitate de securitate pentru România, i-a spus liderul USR, Cătălin Drulă, lui Lucian Bode, în timpul dezbaterii moţiunii simple depusă în Parlament împotriva ministrului de Interne.

Consiliul UE a finalizat procedura de aprobare a misiunii de instruire a militarilor ucraineni

Consiliul Uniunii Europene a finalizat, luni, procedura de aprobare a Misiunii de asistenţă militară pentru Ucraina, care prevede antrenarea militarilor ucraineni, un plan lansat în august care fusese formalizat la nivel de ambasadori săptămâna trecută.

Bode, despre moţiunea USR: Un ghiveci, un fel de şaorma cu de toate

Moţiunea simplă a USR şi Forţa Dreptei este „un text ilogic şi plin de minciuni, lipsit de coerenţă, cu teme amestecate, un ghiveci, un fel de şaorma cu de toate”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.

Macron convoacă membri ai Guvernului, în contextul continuării grevei în sectorul carburanţilor

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a decis convocarea premierului Élisabeth Borne şi a miniştrilor de resort, în contextul persistenţei crizei carburanţilor, din cauza grevei angajaţilor companiei TotalEnergies, informează cotidianul Le Figaro.

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Lucian Bode a început

Deputaţii au început dezbaterea moţiunii simple „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul pe care l-a creat”, iniţiată de 55 de deputaţi împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode.

Serviciile secrete germane avertizează: Rusia este furtuna, China este schimbarea climatică

Şefii serviciilor de informaţii germane au avertizat luni că Administraţia de la Beijing ar putea folosi participaţiile în infrastructuri critice ca o pârghie pentru a urmări obiective politice, în contextul unei dezbateri la Berlin cu privire la oportunitatea de a permite companiei chineze de transport maritim Cosco să investească în portul Hamburg.

Xi Jinping se laudă că a oprit răspândirea corupţiei în China. Milioane de membri ai Partidului Comunist au fost anchetaţi

Partidul Comunist Chinez, aflat la guvernare, afirmă că în ultimul deceniu a cercetat aproape cinci milioane de membri pentru posibile fapte de corupţie, iar 553 au fost urmăriţi penal.

Dîncu nu merge să dea explicaţii în Camera Deputaţilor

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, nu merge la şedinţa Camerei Deputaţilor la dezbaterile politice, la solicitarea Grupului parlamentar al USR cu tema „Prin gafe repetate şi amplificarea propagandei ruseşti, ministrul apărării crează prejudicii României în relaţia cu partenerii UE şi NATO”.

Moşteanu, după întâlnirea între Ciucă şi Dîncu: Generalul a mai pierdut o bătălie

Generalul Ciucă a mai pierdut o bătălie, afirmă vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu, după întâlnirea ministrului Apărării, Vasile Dîncu, cu premierul Nicolae Ciucă.

USR: Bode a copiat cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia în teza de doctorat

USR a terminat de transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode şi a verificat lucrarea. „Concluzia: Lucian Bode a comis o formă de plagiat de care şi elevilor de gimnaziu le e ruşine: traducere cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia”, transmite USR..

Eurodeputat: Guvernul spune că nu poate mari pensiile decât cu maxim 10%. Fals!

„Actualul guvern spune sus şi tare că nu poate mari pensiile decât cu 6% sau maximum 10%, pentru că mai mult nu ne lasă Uniunea Europeană. Fals!”, afirmă europarlamentarul PMP Eugen Tomac. El spune că pensiile „trebuie mărite cu 25%”.

CNIPMMR susţine eforturile tuturor instituţiilor statului pentru aderarea României la Schengen

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, susţine aderarea României la spaţiul Schengen şi eforturile tuturor instituţiilor statului în acest sens.

Ciucă şi Dîncu au discutat despre „calibrarea comunicării publice în context guvernamental”

Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă şi Vasile Dîncu, au discutat, luni, la Palatul Victoria, despre „calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”.

Muraru (PNL): Cred că se pune foarte serios problema rămânerii lui Vasile Dîncu în Guvern

Declaraţiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu, despre posibile negocieri Ucraina-Rusia sunt absolut inacceptabile, spune la RFI deputatul PNL Alexandru Muraru. „Când a fost o greşeală din partea unui ministru liberal, Sorin Cîmpeanu, am văzut că s-a petrecut o demisie”, afirmă parlamentarul.

Vasile Dîncu este la Palatul Victoria pentru discuţii cu premierul Nicolae Ciucă

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns, luni dimineaţă, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă.

Raport: Liz Truss ar putea fi destituită din funcţia de premier până pe 24 octombrie

Premierul britanic Liz Truss ar putea fi destituită până pe 24 octombrie, iar parlamentarii iau deja în calcul mai multe persoane care i-ar putea succeda, porivit unui raport.

Războiul din Ucraina, ziua 235. Patru nave cu produse agricole au plecat astăzi din porturile ucrainene / NATO a fost deja învinsă în Ucraina, pe fondul prăbuşirii proiectului „anti-Rusia”, anunţă un oficial rus / Bilanţ sfâşietor: 423 de copii au fost ucişi de ruşi / Ucrainenii sunt bombardaţi masiv

UPDATE 20:00 Patru nave cu produse agricole au plecat duminică din porturile ucrainene  Potrivit The Guardian, ministerul a precizat că navele au plecat din porturile Odesa şi Pivdennyi şi au ca destinaţie Africa, Asia şi Europa.   Conform ministerului, de la acordul convenit luna în iulie, 1,1 milioane de tone de cereale au fost trimise […]

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni la Consiliul Afaceri Externe

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa luni, 17 octombrie, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE) – care va avea loc la Luxemburg.

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul PES, desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni.

Pakistanul îl convoacă pe ambasadorul SUA după declaraţiile preşedintelui Biden. Ce i-a nemulţumit pe pakistanezi

Ministrul de externe al Pakistanului l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Statelor Unite, după ce preşedintele american Joe Biden a pus la îndoială siguranţa programului nuclear al ţării sale. „Pakistanul este poate una dintre cele mai periculoase naţiuni din lume, deoarece posedă arme nucleare fără nici o verificare”, a declarat Biden. Ministrul de externe Bilawal Bhutto-Zardari […]

Cel puţin 11 morţi în urma unui incident armat produs într-un poligon militar din vestul Rusiei

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 15 au fost rănite, sâmbătă, după ce doi indivizi au deschis focul la un poligon militar din Rusia asupra unor voluntari care urmau să lupte în Ucraina, informează agenţia RIA Novosti, citată de Reuters.

Elon Musk spune că SpaceX va continua să finanţeze Starlink în Ucraina

Elon Musk a declarat sâmbătă că firma sa de rachete SpaceX va continua să finanţeze serviciul de internet Starlink în Ucraina, la o zi după ce a spus că nu îşi mai poate permite să facă acest lucru, relatează Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 234. Sărăcia a crescut de zece ori din cauza războiului / Ucraina şi Polonia, ţinta unui nou atac ransomware / ONU: Rusia foloseşte violul ca „strategie militară” / O ploaie de rachete ruseşti s-a abătut asupra marilor oraşe ucrainene / Replica SUA şi a aliaţilor: furnizează sisteme de apărare antieriană / Ruşii înregistrează progrese tactice pe frontul din sud

UPDATE 22:50 Forţele ucrainene au respins atacuri ruseşti în apropierea a 11 aşezări    Statul Major General al forţelor armate ucrainene anunţă că forţele ruse încercau să avanseze în apropierea aşezărilor Novosadove, Yakovlivka, Berestove, Bakhmut, Bakhmutske, Opytne, Krasnohorivka, Nevelske, Pervomaiske, Mariinka şi Pobieda.   Forţele ucrainene au vizat, de asemenea, cinci puncte de comandă militară […]

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că CE este de acord cu optimizarea PNRR

Comisia Europeană este de acord cu optimizarea PNRR-ului, pentru ca investiţiile asumate de România să fie cât mai fidele nevoilor imediate ale cetăţenilor, arată un comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după o vizită a ministrului Marcel Boloş a Bruxelles.

Olaf Scholz vrea o Uniune Europeană extinsă: „E un câştig pentru noi toţi”

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut sâmbătă o Uniune Europeană extinsă, spunând la o adunare a social-democraţilor europeni că, în acest fel, blocul comunitar ar putea să îşi exercite mai bine influenţa în afacerile globale.   De la preluarea mandatului, Scholz a mizat pe extinderea Uniunii Europene pentru a include ţările din Balcani. Acest lucru […]

Mesajul lui Ciucă cu ocazia Centenarul Încoronării

Premierul Nicolae Ciucă a făcut sâmbătă apel la unitate în atingerea obiectivelor României, aderarea la Spaţiul Schengen şi la OCDE, într-un mesaj adresat cu ocazia Centenarului Încoronării.

Încă un premier european îi cântă prohodul lui Putin: nu trebuie să câştige războiul

Portugalia, un membru UE mai puţin activ în discuţiile legate de războiul ruso-ucrainean, îşi exprimă deschis sprijinul pentru ţara agresată.