Plăţi directe pentru tinerii fermieri pe hectar în 2018

Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cuantumul per hectar al plăţii unice pe suprafaţă în 2018, precum şi al plăţii redistributive, al plăţii pentru înverzire şi al plăţii pentru tinerii fermieri, dar şi plafonul aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine sau caprine.

1130 afișări
Imaginea articolului Plăţi directe pentru tinerii fermieri pe hectar în 2018

Plăţi directe pentru tinerii fermieri pe hectar în 2018

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată o hotărâre privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă această plată, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plăţii pentru tinerii fermieri şi plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine. Prin prezentul act normativ, APIA va putea acorda începând cu 16 octombrie, anul acesta, plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic, într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans”, a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Prin HG s-au aprobat şi cuantumul acestor plăţi.

„Au fost aprobate cuantumurile (acestor plăţi - n.r.) prin această hotărâre de guvern. În sectorul vegetal, pentru schema unică pe suprafaţă este vorba 102,5 euro/hectar. Pentru plata redistributivă, pentru intervalele între 1 hectar şi 5 hectare este de 5 euro/hectar, pentru intervalele între 5 hectare până la 30 de hectare este 50,3 euro/hectar. La plata pentru înverzire, cuantumul este 58,2 pe hectar. La plata pentru tinerii fermieri - 25,8 euro/ hectar. Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat pe baza suprafeţelor determinate”, a spus Barbu.

El a adăugat că s-a aprobat şi plafonul schemei de ajutor pentru speciile ovine/caprine.

„În ceea ce priveşte schema de ajutor pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe au un plafon alocat de 56.100.000 de euro, se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafeţele determinate şi la efectivul de animale eligibile”, a menţionat Barbu.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului HG, aplicarea acestor măsuri „va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi program de dezvoltare pe termen scurt, în condiţiile cunoaşterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici