PNL a depus moţiunea de cenzură la adresa Guvernului. Conducerea Parlamentului se va reuni luni pentru a declanşa procedura în acest caz

PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Ponta, anunţul fiind făcut de prim-vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu. Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului vor fi convocate, luni, la ora 13.00, pentru a stabili procedura în cazul moţiunii de cenzură depuse de PNL, a anunţat, vineri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

699 afișări
Imaginea articolului PNL a depus moţiunea de cenzură la adresa Guvernului. Conducerea Parlamentului se va reuni luni pentru a declanşa procedura în acest caz

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor AtanasiU (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Răspunzând întrebărilor presei, Teodor Atanasiu a spus că nu vorbeşte acum despre problemele juridice ale premierului, ci despre moţiunea de cenzură.

Moţiunea de cenzură este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi 2 de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL.

Moţiunea este intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!".

Conducerea Parlamentului se va reuni luni pentru a declanşa procedura privind moţiunea de cenzură

"Am primit şi moţiunea de cenzură. Am discutat cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, la ora 13.00 va fi convocat un Birou Permanent reunit pentru a stabili paşii procedurali în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură", a precizat Zgonea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici