- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.04.2013, 19:12)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Am discutat cu Băsescu înainte de adoptarea Legii imobilelor naţionalizate. Va fi promulgată
Premierul Victor Ponta a declarat că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să promulge Legea privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, după ce Curtea Constituţională va analiza contestaţia depusă de PDL, precizând că a discutat cu şeful statului înainte ca proiectul să fie adoptat.
352 afișări
Victor Ponta şi Traian Băsescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
El a arătat că judecătorii Curţii Constituţionale se vor pronunţa la 10 mai asupra contestaţiei depuse de PDL la acest proiect de lege şi a susţinut din nou că democrat-liberalii "s-au făcut" că au contestat proiectul.
"Am discutat cu preşedintele înainte să adoptăm legea, pe impozitarea cu 85% a cesionarilor şi mi-a zis că e foarte bine. PDL a contetstat la Curte lucruri neserioase, a ridicat problema că de ce nu dăm şcolile sau spitalele şi să se schimbe destinaţia din prima zi. Trebuie să fii total nebun să zici că de mâine dăm afară copiii din şcoală", a spus Ponta la postul B1 TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Un raton intră în istoria meciurilor de fotbal. Animalul a stat pe teren 161 de secunde, fără să fie prins
-
Exclusiv ZF: Romgaz va vinde obligaţiuni pe piaţa externă în valoare de 1,5 mld. euro
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Rusia nu are suficiente efective pentru o pătrundere în Harkov / Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore
-
Ziua Mondială de luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale: 6.6 milioane de români suferă de hipertensiune, iar dintre aceştia doar 68% sunt diagnosticaţi
Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar din 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.
Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.
Foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.
PDL a depus la Curtea Constituţională o contestaţie pentru acest proiect, liderul partidului, Vasile Blaga, declarând că premierul Victor Ponta şi-a angajat răspunderea pe legea privind retrocedările într-un "stil demagogic perfect", deoarece problema rămâne să fie rezolvată de guvernele viitoare, respectiv după alegerile din 2016.
Citește pe alephnews.ro: Ce ascunde Biden? Președintele SUA blochează publicarea înregistrărilor interviurilor din cazul dosarelor calificate
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Băncile din România se schimbă la faţă. Cum se integrează Inteligenţa Artificială direct în operaţiuni
Citește și: Turcan: Ponta şi-a angajat răspunderea că banii pentru despăgubiri vor fi daţi de alt guvern
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
CANCAN.RO
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe