Ponta, lui Boc: Sunteţi singurul premier care a dat o OUG cu acelaşi text cu una neconstituţională

Victor Ponta şi Emil Boc, au avut, joi seară, la o dezbatere TVR despre Constituţie, mai multe schimburi de replici, liderul PSD acuzându-l pe premier că este "cel mai bun profesor de demagogie" şi că va intra în istorie pentru că a dat o Ordonanţă identică cu una respinsă de Curtea Constituţională.

47 afișări
Imaginea articolului Ponta, lui Boc: Sunteţi singurul premier care a dat o OUG cu acelaşi text cu una neconstituţională

Ponta, lui Boc: Sunteţi singurul premier care a dat o OUG cu acelaşi text cu una neconstituţională (Imagine: Mediafax Foto)

Emil Boc i-a reproşat lui Victor Ponta faptul că PSD şi-a schimbat opinia în ceea ce priveşte sistemul de republică, el făcând trimitere la faptul că, la Consiliul Naţional, PSD a susţinut teza alegerii preşedintelui de către Parlament, în timp ce, la recentele consultări de la Cotroceni, la fel ca şi în timpul emisiunii TVR, pledoaria social-democrată a vizat alegerea şefului statului prin vot direct.

"Ar trebui mai întâi să se facă un referendum intern în PSD, să vedem ce tip de republică susţineţi, pentru că după ce domnul Mircea Geoană a spus că nu e bine că susţineţi ca preşedintele să fie ales de Parlament, v-aţi răzgândit şi aţi renunţat la teză, spunând că vreţi să fie ales de popor", a spus Boc.

"Eu înţeleg relaţiile dumneavoastră excelente cu Mircea Geoană şi poate de aceea vreţi să îl şi schimbaţi de la Senat, dar eu sunt preşedintele partidului. Eu nu trebuie să mă duc la Cotroceni ca să aflu ce am de spus", i-a replicat Ponta lui Boc.

Un alt schimb de replici între cei doi a avut loc şi la dezbaterea propunerii ca parlamentarii care demisionează din partidele cu care au intrat în Parlament să îşi piardă mandatul. Preşedintele PSD i-a reproşat prim-ministrului că îşi construieşte guvernarea pe sprijinul demisionarilor din PSD şi PNL.

"Domnule Boc, chiar credeţi că îi păcăliţi pe români? Chiar credeţi că cei din Piteşti sau din Iaşi sunt proşti şi nu îşi dau seama de faptul că vă construiţi Guvernul cu trădători?", l-a întrebat Ponta pe Boc atunci când acesta îi spusese liderului PSD că nu este corect să stea alături de politicieni precum Liviu Dragnea când susţine sancţionarea dezertărilor politice.

"Domnule Ponta, dar oamenii aceia nu au fost votaţi de români?", a replicat Boc. "Domnule Boc, îi apăraţi pe migratori? Spuneţi", a răspuns Ponta. "Cine se aseamănă, se adună, e normal", a continuat el.

Cei doi au mai avut un schimb de replici după ce Ponta a spus că Boc va intra în istorie ca fiind singurul prim-ministru care a emis o Ordonanţă identică cu una care fusese declarată neconstituţională. Ponta s-a referit la OUG 37 şi OUG 105, care reglementau serviciile deconcentrate.

"Să ştie toţi românii că domnul Ponta a fost în Guvern atunci când am adoptat OUG nr. 37, a susţinut textul, după care a votat în Parlament cu mâna pe sus", a spus Boc.

"Domnule Boc, nu ştiţi despre ce vorbiţi. Aţi adoptat o Ordonanţă identică cu cea repinsă de Curtea Constituţională. Spuneţi numai prostii", a replicat Ponta.

"Aţi stat la aceeaşi masă cu mine când am adoptat Ordonanţa în Guvern, Atunci nu aţi spus nimic şi văd că vă deziceţi acum. De ce nu aţi spus asta atunci, când eraţi în Guvern?", a continuat Boc.

"Dacă spun tot ce v-am spus atunci, atunci vă fac de râs. Eu am respect chiar şi pentru cei ce nu merită respect", a replicat Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici