Ponta vrea prima şedinţă de Guvern în 8 mai, în care să aprobe scrisoarea de intenţie către FMI

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, că doreşte ca în prima şedinţă a Cabinetului său, în data de 8 mai, să fie aprobată scrisoarea de intenţie către FMI.

1005 afișări
Imaginea articolului Ponta vrea prima şedinţă de Guvern în 8 mai, în care să aprobe scrisoarea de intenţie către FMI

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Delegaţia FMI, a BM şi CE ar urma să-şi încheie vizita în data de 8 sau 9. Intenţia mea este ca, până atunci, deşi Guvernul sigur va fi votat în data de 7, să avem toate discuţiile necesare pentru ca pe 8, în prima şedinţă a noului guvern, să dezbatem şi să aprobăm scrisoarea de intenţie, în aşa fel încât delegaţia să plece deja cu scrisoarea care va fi supusă board-ului FMI probabil în luna iunie", a spus Ponta.

Victor Ponta a adăugat că mesajul pe care doreşte să-l dea este de "absolută stabilitate".

"Mesajul foarte clar pe care vreau să-l dau este de absolută stabilitate din punct de vedere financiar şi din punct de vedere guvernamental", a declarat Ponta.

El a mai spus că, din obligaţiile asumate de România, puţine mai pot fi schimbate, dar a precizat că noul guvern va avea o viziune proprie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici