Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, exclus din PSD

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a fost exclus, vineri, din PSD, în urma deciziei Biroului Permanent Judeţean, decizia excluderii fiiind luată în unanimitate.

293 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, exclus din PSD

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, exclus din PSD (Imagine: Mediafax Foto)

Vicepreşedintele PSD Iaşi, Constantin Adăscăliţei, a motivat decizia excluderii din partid a lui Constantin Simirad prin atitudinea acestuia din ultima perioadă şi din cauza indisciplinei acestuia.

Joi seară, liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, declarase corespondentului MEDIAFAX că va propune conducerii filialei excluderea din partid a lui Simirad, după anunţul acestuia de a-l susţine pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.

Nichita a mai spus că PSD nu-şi poate permite ca de dragul câştigării şefiei Consiliului Judeţean Iaşi să creeze o confuzie în rândul electoratului.

Joi după-amiază, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur anunţase, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că şeful Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Constantin Simirad, membru PSD, se va ocupa, alături de el, de coordonarea campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu pe toată zona Moldovei.

Social-democratul Constantin Simirad anunţase la sfârşitul săptămânii trecute, că îl va susţine pe Traian Băsescu în campania prezidenţială, dacă acesta va candida, făcând totodată apel la colegii din PSD Iaşi să-i urmeze exemplul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici