Prima şedinţă de Guvern, după raportul MCV. Fondul Suveran, posibil pe ordinea de zi

Membrii Cabinetului Dăncilă se reunesc, joi, începând cu ora 11.00, în şedinţă de Guvern. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţa marţi că proiectul de OUG pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) a primit toate avizele şi va intra pe ordinea de zi a şedinţei.

412 afișări
Imaginea articolului Prima şedinţă de Guvern, după raportul MCV. Fondul Suveran, posibil pe ordinea de zi

Prima şedinţă de Guvern după raportul MCV. Fondul Suveran, posibil pe ordinea de zi

„Săptămâna aceasta vom include pe ordinea de zi această ordonanţă. Am inclus toate observaţiile, toate comentariile, am avut azi şi avizul de la Consiliul Economic şi Social, şi am considerat că aşa e corect, să avem din nou procedura reluată şi avem toate avizele”, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Acesta a adăugat că după adoptarea OUG vor avea loc noi discuţii în coaliţie, cu ALDE, privind lista companiilor care vor intra în fondul suveran.

TITLURILE ZILEI

„Cu colegii de la ALDE am vorbit de cadrul primar general şi nu de cadrul secundar. După ce iese ordonanţa continuăm discuţiile pe hotărârea de guvern”, a arătat ministrul.

Teodorovici a menţionat că a doua rectificare bugetară se va face „ce târziu în ultima săptămână din noiembrie”, că salariul minim se va majora de la 1 Decembrie şi că există bani la buget pentru aplicarea noii legi a pensiilor.

Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică, pe 10 noiembrie, proiectul de cadru pentru înfiinţarea FSDI, invocând „o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”.

Scopul înfiinţării FSDI este crearea unui vehicul de investiţii financiare sau intermediere financiară în acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă şi, pe de altă parte, să catalizeze sau să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi proiecte profitabile, arată proiectul.

Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a României a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern, nu printr-un act normativ adoptat de Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici