PRM şi-a plătit cu greu restanţele la chiria pentru sediu

PRM a plătit la RA-APPS chiria pentru sediul central, care împreună cu restanţele şi penalităţile se ridica la 1,3 miliarde de lei vechi, a anunţat, vineri, preşedintele PRM C.V. Tudor, adăugând că printre cei care au contribuit sunt Dan Claudiu Tănăsescu, Lucian Bolcaş şi Anca Petrescu.

72 afișări
Imaginea articolului PRM şi-a plătit cu greu restanţele la chiria pentru sediu

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Am plătit-o, cu chiu cu vai. S-au făcut eforturi deosebite să plătim la sediul central, ca să nu dăm pretext să dea clădirea altcuiva. (…) Mi-am luat o piatră de pe inimă", a spus, într-o conferinţă de presă, Vadim Tudor arătând că, anul trecut, RA-APPS a mărit de 30 de ori chiria pentru sediul central al PRM.

Liderul PRM a precizat, răspunzând unei întrebări, că "eforturile deosebite" pentru plata chiriei şi a penalităţilor au fost făcute de "membrii de partid", nominalizând sprijinul lui Dan Claudiu Tănăsescu, Lucian Bolcaş şi Anca Petrescu.

"S-a dovedit forţa reală a acestui partid. Ne-am mobilizat şi am reuşit", a adăugat liderul PRM.

Liderul PRM s-a plâns de mai multe ori, după ce PRM nu a reuşit să intre în Parlament, că partidul nu are bani să plătească chiria la RA-APPS pentru sediul central al partidului.

În iuni 2007, când CV Tudor anunţa mutarea într-un nou sediu, el spunea că noua clădire este mai spaţioasă, "puţin excentrică", cu mai multă verdeaţă.

Actualul sediu al PRM, care are un etaj şi pod, o suprafaţă de aproape 600 de metri pătraţi şi 17 camere, a fost construit în anii '30 de arhitectul Octav Doicescu, în stil neoromânesc. Directorul organizatoric al PRM, Florea Spirea, preciza, în ianuarie 2008, pentru MEDIAFAX, că renovarea sediului a durat şase luni şi a costat partidul peste 200.000 de lei.

În ianuarie 2008, când a avut loc prima conferinţă de presă a PRM susţinută în noul sediu, arhitectul Anca Petrescu a declarat pentru MEDIAFAX că imobilul, construit în anii '30 pentru directorul unei mari întreprinderi, prezintă mai multe elemente surpriză. Ea a menţionat în acest sens cele două grădini interioare, dulapurile ornamentale mascate în pereţii coridoarelor şi elementele de încălzire a spaţiului mascate în locaşuri din pardoseală acoperite cu plăci ornamentale din bronz.

Sala de conferinţă are un perete vitrat cu uşi glisante care pot fi deschise astfel încât aceasta să devină un spaţiu comun cu grădina interioară. Trecerea între clădire şi terasă se face printr-un portic în arcadă, în stil de arhitectură neo-românească, arcadele fiind, de altfel, un element de bază care face legătura între spaţiile casei.

"Sus sunt câteva camere lambrisate, fiecare cameră mare de la etaj are un balcon unde mâna curentă şi parapetul din lemn sculptat sunt în stil românesc", a arătat arhitectul.

Anca Petrescu a menţionat ca elemente deosebite ale casei cele două fântâni arteziene dintr-una din grădinile interioare şi scara interioară finisată cu piatră şi balustradă de lemn de stejar sculptat. Printre elementele surpriză ale casei ea a mai menţionat dressing-ul din cabinetul lui Corneliu Vadim Tudor, lambrisat în stil englezesc şi având dulapuri înzidite. Petrescu a mai remarcat de asemenea aplicele şi candelabrele art-nouveau de alamă şi bronz din sala de conferinţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici