PSD: Băsescu să promulge legea majorării salariilor profesorilor

PSD îi aminteşte şefului statului că vineri expiră termenul limită până la care poate promulga legea pentru majorarea salariilor profesorilor, şi îl atenţionează că a promis că va promulga această lege, cerându-i să îşi respecte cuvântul dat, se precizează într-un comunicat al formaţiunii.

182 afișări
Imaginea articolului PSD: Băsescu să promulge legea majorării salariilor profesorilor

PSD: Băsescu să promulge legea majorării salariilor profesorilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Traian Băsescu tratează cu indiferenţă problemele reale ale profesorilor, deoarece el nu a fost impresionat şi nu a promulgat încă legea privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, deşi Curtea Constituţională a decis din data de 15 octombrie că această lege este constituţională", se arată în comunicatul semnat de Anca Opre, vicepreşedinte al Departamentului de Administraţie Publică din PSD.

Reprezentantul PSD menţionează că, deşi "este adevărat că termenul limită privind promulgarea legii expiră mâine, modul cum procedează şeful statului, ţinând în tensiune mii de profesori, arată indiferenţa cu care tratează acestă categorie socială importantă".

Decizia adoptată de Curtea Constituţională nu lasă loc interpretărilor: salariile profesorilor trebuie majorate. Mingea este acum în terenul preşedintelui României, care are datoria să promulge această lege", spune Anca Opre, precizând că PSD "îi aminteşte şefului statului că a promis că va promulga legea pentru majorarea salariilor profesorilor şi îi cere să îşi respecte cuvântul dat".

De asemenea, PSD consideră că există fonduri în bugetul de stat pentru majorarea acestor salarii, iar Guvernul este obligat să aplice legea votată în Parlament, nu să caute pretexte şi false motive de îngrijorare, cum a făcut până acum.

"O bună parte dintre români trebuie să trăiască cu 100, 50 sau chiar 3 (!) lei pe lună; profesorii stau în stradă pentru a cere un drept care le revine prin lege; şcolile sunt un pericol pentru copii; spitalele stau să se dărâme, iar dispensarele dispar unul după altul; pensionarii se calcă în picioare la cozi la medicamente. Aşa a ştiut guvernarea de dreapta să profite de creşterea economică. Atât au putut să facă pentru români, printre sutele de tunuri, de scandaluri, certuri şi înjurături. Banii pentru profesori, pentru pensionari, pentru medici şi pentru autostrăzi se regăsesc în tunurile Guvernului şi incompetenţa miniştrilor", precizează comunicatul PSD.

PSD îi cere lui Traian Băsescu să promulge şi legea prin care indemnizaţia mamelor care se află în concediu de maternitate trebuie să se calculeze la 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, având în vedere că inclusiv ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este minim şi nu este un potenţial pericol pentru bugetul de stat.

Potrivit art. 77 din Constituţie, promulgarea unei legi de către preşedinte se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici