Puiu Haşotti: Traian Băsescu are instinct de dictator

Senatorul PNL Puiu Haşotti susţine că preşedintele Traian Băsescu are instinct de dictator, după ce a hotărât să renunţe la serviciile Poliţiei Rutiere ca urmare a protestului poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni.

78 afișări
Imaginea articolului Puiu Haşotti: Traian Băsescu are instinct de dictator

Puiu Haşotti: Traian Băsescu are instinct de dictator (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Atitudinea preşedintelui Băsescu nu face decât să confirme că domnia sa are instinct de dictator pentru că, iată, se ştie, un dictator sfârşeşte prin a fi propriul său duşman. Din păcate, domnul preşedinte Băsescu a devenit propriul său duşman. Dar şi mai trist este că societatea românească, în ansamblul ei, are de suferit în urma unor decizii pe care preşedintele României le ia şi faptul că domnia sa nu doreşte să aibă vreun dialog indiferent cu ce categorie socială este grav, este condamnabil", a declarat Haşotti, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

El a mai spus că decizia lui Traian Băsescu, urmată apoi de cea a lui Emil Boc, pot duce la apariţia de tensiuni în societate, iar premierul nu face decât să-l copieze pe şeful statului.

"În legătură cu decizia Preşedinţiei de a renunţa la serviciile Poliţiei Rutiere şi a domnului prim-ministru, sunt decizii eronate, decizii pripite, care nu fac decât să creeze şi mai multă tensiune în societatea românească. Mă întreb dacă se renunţă la Poliţia Rutieră şi când vin delegaţii străine, şefi de stat şi de guverne, e foarte interesant de ştiut acest lucru. Atitudinea domnului Boc nu o discut pentru că el nu face decât această eternă imitatio. Dacă preşedintele Băsescu a renunţat, sigur trebuia să renunţe şi dânsul", a precizat senatorul liberal.

Haşotti a menţionat că nu este de acord cu un slogan folosit de poliţişti în timpului mitingului din faţa Palatului Cotroceni şi crede că aceştia sunt cei care trebuie să respecte legea şi să dea un exemplu de comportament.

"Aici există o altă problemă care poate fi discutată că, totuşi, Poliţia trebuie să fie prima care respectă legea. În ciuda antipatiei justificate pe care o am faţă de domnul preşedinte Băsescu şi pe care mi-am manifestat-o de sute de ori, nu pot fi de acord cu un slogan excesiv de violent pe care nici nu vreau să-l repet pe care l-au folosit poliţiştii în faţa Palatului Cotroceni. Nici pentru noi, pentru civili, astfel de manifestări şi astfel de slogane brutale nu îşi au locul, darămite pentru poliţişti. Aici mă despart strict de această manifestare a lor. Chestiunea cu "ieşi afară..." şi în contiunuare nici nu mai vreau să comentez pentru că nu e în regulă. Trebuie să ne punem întrebarea din pricina cui, din cauza cui în societatea românească se manifestă astfel de anomalii, nu din cauza preşedintelui Băsescu în primul rând ?", a mai afirmat senatorul Haşotti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici