România se retrage din Banca Internaţională de Investiţii, al cărei acţionar principal este Rusia

România se retrage din Banca Internaţională de Investiţii, instituţie înfiinţată în anii '60-'70 la Moscova, având Rusia printre ţările acţionare.

370 afișări
Imaginea articolului România se retrage din Banca Internaţională de Investiţii, al cărei acţionar principal este Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul „privind supunerea spre adoptare Parlamentului a denunţării Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Statele membre ale BII sunt Bulgaria, Republica Cuba, Cehia, Ungaria, Mongolia, România, Federaţia Rusă, Slovacia şi Republica Socialistă Vietnam. Sediul central al băncii se află la Budapesta, Ungaria.

Guvernul român a anunţat că se va urmări coordonarea cu Cehia, Slovacia şi Bulgaria, pentru o retragere simultană.

Cheltuieli ocazionate de retragerea din acţionariatul BII, precum şi cele privind asistenţa tehnică şi juridică se vor asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

Anterior, pe 25 februarie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, anunţase retragerea din BII.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici