Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, convocată pentru discursul lui Zelenski, a fost anulată

Membrii conducerilor celor două camere ale Parlamentului au decis anularea şedinţei comune consacrată primirii mesajului preşedintelui Ucrainei, Volodîmir Zelenski, programată pentru marţi, la ora 17.00.

610 afișări
Imaginea articolului Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, convocată pentru discursul lui Zelenski, a fost anulată

„Şedinta comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată primirii mesajului preşedintelui Ucrainei, Volodîmir Zelenski, programată pentru astazi, ora 17.00, s-a anulat”, au decis membrii BPR.

Totuşi, preşedinitele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va merge la Palatul Parlamentului. La ora 16.05, el are programată o întrevedere comună cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis.

Marţi dimineaţă, Birourile Permanente ale celor două camere ale Legislativului au decis că şedinţa în care preşedintele Zelenski trebuia să susţină un discurs în plenul reunit al senatorilor şi deputaţilor urma să înceapă la ora 17.00.

De la ora 17.30, Zelenski va fi prezent la Palatul Victoria, unde are programată o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici