Senatorul Ion Iordache părăseşte grupul PNL: Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului

  • Senatorul Ion Iordache a anunţat că a părăsit grupul parlamentar al PNL.
  • „Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare şi care urmăreşte doar interesele grupului care a acaparat partidul”, transmite Iordache.
1133 afișări
Imaginea articolului Senatorul Ion Iordache părăseşte grupul PNL: Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului

Sursa foto: Facebook / Ion Iordache

„Am decis să demisionez din grupul PNL din Senat şi voi rămâne senator neafiliat politic. Este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare şi care urmăreşte doar interesele grupului care a acaparat partidul. Am amânat acest moment sperând că, măcar în ultimul ceas, noua conducere a PNL să-şi amintească despre misiunea grea asumată anul trecut, să reformeze România şi să o transforme într-un adevărat stat de drept”, anunţă Ion Iordache.

Senatorul liberal speră că semnalul său de alarmă să determine o reacţie din partea „tuturor liberalilor de bună credinţă care nu sunt de acord cu această guvernare haotică”.

„Cum explici că, din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc, că nu se ştie când şi cum se va rezolva explozia preţurilor la electricitate, gaze, materiale de construcţii sau mâncare. Datoria faţă de gorjeni mă obligă să iau atitudine, să apăr interesele lor, nu pe ale unei clici iresponsabile, de aceea nu-mi permit să dau niciun pas înapoi în lupta mea pentru bunăstarea gorjenilor! Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă formată din oameni echilibraţi şi dispuşi să pună umărul la treabă, nu dintr-o gaşcă instabilă care nu a muncit niciodată! Nu renunţ la proiectul meu pentru Gorj şi la ideea că putem lua măsuri bune, independent de culoarea politică! Eu nu uit niciodată de unde am plecat şi care sunt nevoile oamenilor care m-au trimis în Parlament”, conchide Ion Iordache.

În ultimele zile mai mulţi parlamentari au părăsit grupul PNL.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici