Senatul a abilitat Guvernul să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară

Senatorii au adoptat, miercuri, cu 60 de voturi "pentru", 10 "împotrivă" şi o abţinere, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare, la şedinţă participând şi primul-ministru Emil Boc.

57 afișări
Imaginea articolului Senatul a abilitat Guvernul să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară

Premierul Emil Boc (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Proiectul de lege prevede posibilitatea ca Executivul să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare în domeniile privind finanţele publice şi economia, justiţia, sănătatea, transporturile şi mediul, membrii Comisiei juridice propunând introducerea un nou domeniu, respectiv agricultura.

Plenul a votat raportul de admitere cu amendamente, propus de Comisia juridică, cu 86 de voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Senatorii au decis eliminarea posibilităţii ca Executivul să adopte în acestă perioadă ordonanţe pentru reglementarea unor aspecte financiare ale programului "Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava" şi adoptarea prin ordonanţă de reglementări privind tratamentul neregulilor apărute în utilizarea a fondurilor comunitare sau a fondurilor publice aferente acestora.

Plenul a mai hotărât eliminarea posibilităţii ca Executivul să modifice şi să completeze, prin ordonanţă, în timpul vacanţei parlamentare, Ordonanţa de urgenţă 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv prevăzută a fi făcută, senatorii fiind de acord cu punctul de vedere al Comisiei juridice că o astfel de ordonanţă ar reglementa într-un domeniu organic şi ar fi neconstituţională.

Un alt amendament adoptat de Senat menţionează eliminarea de la capitolul Mediu a posibilitaţii adoptării de către Executiv a unei ordonanţe pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, fiind deja adoptată o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

Una dintre prevederile propuse prin proiectul de lege stipulează că Executivul va putea decide, prin ordonanţă, înlocuirea impozitului minimal, care se aplică tuturor firmelor, indiferent de rezultatul bilanţului, cu impozitul forfetar, care se va aplica pe domenii de activitate.

Proiectul de lege urmează să fie dezătut de Camera Deputaţilor, care are competenţă decizională.

Premierul Emil Boc a precizat, în plen, ca urmare a unor întrebări ale senatorilor, că ordonanţele ce vor fi emise până la 1 februarie în domeniul justiţiei vizează transpunerea în practică a Directivei 2006 a CE, privind facilităţile libertăţii de stabilire pentru prestatorii de servicii din spaţiul comunitar şi libera circulaţie a serviciilor în spaţiul comunitar.

Boc a răspuns şi unei întrebări a senatorului PSD Titus Corlăţean, dând asigurări că Guvernul nu va emite ordonanţe simple, în vacanţa parlamentară, prin care să fie vizate restructurări ale unor domenii importante.

Emil Boc a precizat că Executivul intenţionează să propună Parlamentului, însă prin proiect de lege sau OUG, nu ca urmare a abilitării de a emite ordonanţe simple în vacanţa parlamentară, măsuri de restructurare a administraţiei publice locale pe componenta standardelor de cost.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici