Sever Voinescu, purtător de cuvânt în campania lui Traian Băsescu

Parlamentarul PDL Sever Voinescu a fost desemnat, miercuri, purtător de cuvânt al candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu, aceasta fiind chiar opţiunea actualului şeful al statului.

46 afișări
Imaginea articolului Sever Voinescu, purtător de cuvânt în campania lui Traian Băsescu

Sever Voinescu, purtător de cuvânt în campania lui Traian Băsescu (Imagine: Cristi Movilă/MediafaxFoto)

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, în noua calitate de purtător de cuvânt al candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu, va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca acesta să câştige alegerile.

"Am acceptat acastă poziţie din cel puţin două motive, primul pentru că sunt un susţinător al proiectului politic Traian Băsescu şi atât ca om politic cât şi ca cetăţean vreau să fac tot ce îmi stă în putere ca Traian Băsescu să câştige aceste alegeri", a spus Voinescu.

El a precizat că al doilea motiv pentru care a acceptat calitatea de purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu în campanie este acela că echipa în care va lucra este o echipă care are toată încrederea sa şi se va simţi deopotrivă bine şi în raport cu cauza politică de partea căreia s-am angajat.

"Sper să aduc plus valoare pe cât voi putea şi rezultatul să fie ca preşedintele să câştige alegerile", a mai spus Sever Voinescu, adăugând că se aşteaptă la o campanie extrem de dură, în care limbajul va fi extrem de acid, caustic.

"Voi încerca să aduc un strop de civilizaţie şi respect, în special pentru cetăţeni, prin modul în care preşedintele se va exprima", a mai spus el.

Întrebat dacă îşi va lua concediu pe perioada campaniei de la Parlament, Voinescu a spus că nu s-a hotărât asupra acestui lucru.

"O să am o discuţie ca să văd agenda pentru perioada următoare şi, dacă voi constata că mă împiedică să lucrez ca parlamentar, voi lua această decizie", a precizat el.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, miercuri dimineaţă, la şedinţa Colegiului Director al PDL, fiind primit cu aplauze de către democrat-liberali.

Democrat-liberalii s-au reunit, miercuri dimineaţă, în şedinţa Colegiului Director, în cadrul căreia urmează să se facă o ultimă analiză înaintea startului campaniei electorale, la ora 14.00 urmând să se depună la Biroul Electoral Central candidatura lui Traian Băsescu la prezidenţiale.

Băsescu îşi va depune candidatura, miercuri, la BEC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici