Siegfried Mureșan: România nu are nevoie de un guvern ținut captiv de PSD, fără ca PSD să-și asume guvernarea

Publicat: 09 06. 2026, 13:12
Europarlamentarul Siegfried Muresan sustine un discurs in timpul reuniunii Consiliului National al PNL, desfasurata la Palatul Parlamentului duminica, 2 februarie 2020. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Liberalul susține că PSD încearcă să inducă în eroare prin rezervele formulate față de propunerea noului Guvern.

„Să nu ne lăsăm păcăliți de PSD. PSD-ul pretinde, pentru moment, că are rezerve față de propunerea noului Guvern, dar știm că o fac doar pentru a ne induce în eroare și pentru a obține sprijinul”, a scris marți pe Facebook Siegfried Mureșan.

În realitate, spune el, social-democrații și-au „plasat oamenii în poziții cheie și pretind că sunt nefericiți”.

„Le cunoaștem jocul și nu vom fi păcăliți. România nu are nevoie de un noul guvern ținut captiv de PSD, fără ca PSD să își asume răspunderea guvernării”, a adăugat europarlamentarul.

Maratonul negocierilor pentru formarea unui nou Executiv continuă marți. Premierul desemnat Eugen Tomac a purtat discuții cu reprezentanții UDMR, urmând să aibă întâlniri cu cei ai minorităților naționale, dar și ai grupurilor Uniți pentru România, PACE Întâi – România și de la POT.