Ungureanu: Dacă Ponta ar fi dat examen la SIE acum nu l-ar fi putut lua, pentru că a plagiat

Liderul ARD Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni că dacă Victor Ponta ar fi dat acum examen la SIE "nu l-ar fi putut lua, pentru simplul fapt că a plagiat".

305 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Dacă Ponta ar fi dat examen la SIE acum nu l-ar fi putut lua, pentru că a plagiat

Ungureanu: Dacă Ponta ar fi dat examen la SIE acum nu l-ar fi putut lua, pentru că a plagiat (Imagine: Razvan Chirita / MediafaxFoto)

"Domnul Ponta dacă ar fi dat examen acum la Serviciul de Informaţii Externe nu l-ar fi putut lua, pentru simplul fapt că a plagiat. Poate că l-ar fi luat mai devreme", a spus Ungureanu într-o conferinţă.

El a făcut această precizare după ce s-a arătat nemulţumit de faptul că Victor Ponta a declarat pe 30 noiembrie la Arad că "Ungureanu este candidatul securităţii şi a sistemului ticăloşit".

"Aştept să-mi dau seama cine este de fapt adevăratul securist, cel care, pe seama unui mandat parlamentar, ca director civil a condus, cred, fără absolut nicio problemă, un serviciu de informaţii al României sau domnii care, din motive politice şi de altă natură, se înconjoară cu o curte compusă din oameni care au lucrat cu regimul represiv comunist înainte de 1989", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus despre reprezentanţii USL că "îi bântuie fantoma securităţii".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici