Vezi aici topul parlamentarilor cu cele mai multe absenţe

Senatorii Crin Antonescu, Cătălin Voicu, Ioan Ghişe, Dan Voiculescu şi Cristian Diaconescu, dar şi deputaţii Doru Frunzulică, Robert Negoiţă, Bogdan Niculescu Duvăz şi Nicolae Bănicioiu se află în topul parlamentarilor cu cele mai multe absenţe de la voturile electronice, potrivit unui raport IPP.

66 afișări
Imaginea articolului Vezi aici topul parlamentarilor cu cele mai multe absenţe

Vezi aici topul parlamentarilor cu absenţe (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit directorului adjunct al IPP, Adrian Moraru, în topul parlamentarilor cu cele mai multe absenţe de la Senat, în sesiunea februarie-iunie, se află liberalul Crin Antonescu, urmat de senatorul PSD Cătălin Voicu, Ioan Ghişe (PNL), Dan Voiculescu (PC) şi preşedintele de preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu.

"La Senat există un singur senator cu prezenţă de 100%, un senator din Timiş, Gheroghe David (PDL), care a fost la cele 327 de voturi date prin sistemul electronic, iar la extrema cealaltă, ultimii se află Cristian Diaconescu cu o prezenţă de 3,36%, Dan Voiculescu - 1,83 %, Ioan Ghişe - 1,53%, Cătălin Voicu cu o prezenţă de 1,51 %. Şi pe ultimul loc, pentru că deja e o tradiţie şi trebuie să păstreze acest trofeu, e Crin Antonescu - nici nu cred că trebuia să mai spun cine e - care are 0, 92% din voturile electronice date din Senat, fiind prezent doar la 3 voturi electronice", a spus Moraru.

Referindu-se la Crin Antonescu, Moraru a spus: "Faptul că este în sală şi discută sau pe hol cu presa, asta nu înseamnă că îşi face una dintre principalele îndatoriri pe care le are".

În cazul Voicu, Moraru a precizat că IPP nu a luat în calcul toate voturile finale, ci doar cele 132 de voturi finale exprimate de Senat în perioada în care senatorul PSD se afla în libertate, social-democratul neparticipând decât la două voturi.

În ceea ce priveşte prezenţa de la Camera Deputaţilor, directorul adjunct al IPP a precizat că patru deputaţi PDL au prezenţă de 100% .

"La Cameră sunt patru deputaţi care au prezenţă, surprinzător de data asta, chiar 100% din voturile electronice date. Ţin să precizez încă o dată că monitorizarea se face pe voturile date prin sistemul electronic de vot, nu putem să urmărim acele voturi care se dau cu mâna ridicată, dar nu mă îndoiesc că lucrurile ar fi diferite dacă şi acele voturi ar fi luate în calcul. De data asta, la Cameră au fost date 387 de voturi finale electronice şi sunt patru deputaţi (PDL) Iustin Cionca Arghir, Cristian Petrescu, Mihai Cosmin Popescu şi Iulian Vladu", a spus Moraru.

El a subliniat că "în capătul celălalt al clasamentului la Camera Deputaţilor", dintre cei care "nu au nicio scuză", sunt deputaţii PSD Nicolae Bănicioiu şi Bogdan Niculescu Duvăz care au o prezenţă de 16,54 %, Robert Negoiţă cu o prezenţă de 10,08 % şi Doru Frunzulică cu 3,10%, precizând că ultimii patru clasaţi sunt miniştrii Laszlo Borbely, Kelemen Hunor, Elena Udrea şi fostul ministru Monica Iacob Ridzi care se află în concediu de maternitate, aceştia având absenţe motivate.

Potrivit raportului IPP, Bănicioiu şi Duvăz au fost prezenţi la doar 64 de voturi finale din totalul de 387, Negoiţă doar la 39, iar Frunzulică la 12.

Pe de altă parte, Moraru a menţionat că sesiunea de primăvară a Camerei a cunoscut "o creştere semnificativă", pentru că "prezenţa medie este de 78%", faţă de media de 50% în sesiunea electorală din toamnă şi de 66% prezenţa medie din sesiunea de primăvară din 2009".

Reprezentantul IPP a explicat însă că parlamentarii care au participat la lucrările altor organisme sau se aflau în concediu medical figurează ca fiind absenţi, menţionând că Institutul a solicitat Birorilor Permamente să le trimită situaţia cu parlamentarii însărcinaţi să participe la "diverse reuniuni, comitete şi comiţii", Senatul publicând pe site o astfel de situaţie, dar de la Cameră nu a fost primit un răspuns.

"Există în setul de recomandări către Birourile Permanente reunite şi această solicitare a noastră (de publicare pe site a parlamentarilor care absentează motivat - n.r.). Părerea mea este că ei (conducerile Camerelor - n.r.) nu doresc să facă asta, pentru că tocmai s-ar vedea exact care sunt chiulangii. În momentul în care se vor separa aceaşti oameni, chiulangii cu adevărat vor deveni mult mai puţini şi ţinte mult mai concrete şi nu cred că îşi doresc asta, şi mulţi dintre ei, cum am arătat, sunt lideri şi sunt în BP, unde ar trebui să se ia o asemenea decizie", a mai spus Adrian Moraru.

El a mai spus că IPP s-a hotărât să impulsioneze parlamentarii care îşi fac treaba şi sunt prezenţi la lucrările Parlamentului acordându-le diplome, prin care să li se recunoască performanţele legate de prezenţă.

În acest sens, reprezentanţii IPP l-au premiat pe deputatul PDL Cristian Petrescu, care a participat, joi, la lansarea şi prezentarea raportului IPP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici